Economia americană a înregistrat în trimestrul al doilea din 2018 cea mai mare creștere din ultimii patru ani, datorită accelerării livrărilor de boabe de soia către China înainte de intrarea în vigoare a tarfelor vamale.
Tarife vamale pentru importuri au fost introduse de ambele țări în prima săptămână din luna iulie, Bejingul acuzând Washingtonul că a declanșat cel mai mare război comercial din istorie, informează Agerpres.ro.
PIB-ul SUA a crescut însă în ritm anual cu 4,1% în trimestrul al doilea dn 2018, față de 2,2% în primul trimestru al anului. Este cea mai solidă creștere din anul 2014 până în prezent, arată datele ajustate în funcție de variațiile sezoniere.
Totodată, creșeterea economică a mai fost înregistrată și pe fondul creșterii bunurilor de consum, care au înregistrat un avans de 4%, față de 0,5% în primul trimestru.