Blugii Viorex, pantofii Guban, cămăşile Braiconf sau ciorapii Adesgo au depăşit tranziţia şi încă au clienţi. Doar la promovare stau mai rău. Preşedintele Băsescu i-a îndemnat pe români să aleagă din rafturile magazinelor produse autohtone, pentru încurajarea economiei.

Învăţaţi să-şi întoarcă privirea de la etichetele româneşti, oamenii caută acum calitatea şi la ei acasă. Piaţa românească de nealimentare, faultată de produsele de import care năvălesc din toate Orienturile, mici şi mijlocii, trebuie ajutată.

Acesta este, oarecum, strigătul neauzit al producă torilor români care se împotmolesc în taxe, impozite şi reclame agresive ale concurenţilor străini când vine vorba de profit şi de rezistenţa pe piaţă. Chiar dacă toate acestea le sar la gât să sugrume producţia autohtonă, unele mărci pur naţionale au supravieţuit vremurilor, n-au săltat preţurile, dar se vând în rafturile hipermarketurilor străine, pentru că acolo îşi găsesc locul în faţa „brandurilor“.

Primii blugi fabricaţi în Bucureşti

Jeanşii Viorex, produşi din 1992 de firma lui Viorel Mureşanu, s-au bătut la început cu „sacoşarii“ contrabandişti care făceau naveta Istanbul-Bucureşti, dar şi cu percepţia românilor asupra a ceea ce se fabrica în ţară. „Am riscat foarte mult să fac blugi aici. Să faci singur o colecţie, să imporţi ţesătura şi să faci o secţie de tratare şi prespălare nu era aşa uşor. Plus că românii mai sufereau de sindromul moştenit de pe vremea lui Ceauşescu că dacă era făcut în România, puţea“, îşi aminteşte Viorel Mureşanu lansarea producţiei acum 17 ani.

Trecută prin tranziţii grele, afacerea rezistă de atunci şi şi-a sedimentat piaţa prin destinatari: oamenii peste 36 de ani care caută modelul clasic de jeans, din material autentic. „Sunt mulţi care ne caută cu lumânarea prin magazine, dar la noi s-a importat foarte mult moda de la MTV, cu pantaloni sfâşiaţi, iar pentru fete cu şliţul de trei centimetri. Stilul Harlem sau Bronx. Eu nu pot să fac asta! La noi, brandurile vin din Voluntari. Nu avem o educaţie de modă“, se revoltă Mureşanu în faţa modei tinerilor, scăpaţi la blugii contrafăcuţi, aduşi cu vaporul din China sau din Turcia.

Handicapul etichetelor

Ca să meargă bine pe piaţă, Mureşanu a fost sfătuit, în anii ’90, să fie atent la eticheta produselor, ca să dea bine ochiului. „Făcusem o etichetă de carton care se aplica pe buzunarul din spate al jeanşilor, cu harta României ca o cusătură, aşa, cu galben. După asta, m-au sunat cei de la magazine şi mi-au zis: «Domnu’, schimbaţi eticheta aia, că spun oamenii că sunt româneşti». Păi, sunt româneşti!“. Constrâns de reticenţa clienţilor şi de gusturile îndreptate către import, Mureşanu a pus pe etichetă steagul american şi câteva cuvinte pe englezeşte.

Îmbrăcat din cap până în picioare în haine pe care le produce şi pe care le prezintă ca la paradă, patronul Viorex nu se plânge de clienţi. Cu o cifră de afaceri de aproximativ două milioane şi jumătate de lei pe an, industria merge bine când marfa se desface în supermarketuri. Mureşanu are planuri de extindere în toată ţara, în magazine mai mici. Până atunci, aşteaptă contracte.

Preţurile care fac diferenţa

Într-o comparaţie cu brandurile istorice în producţia de jeanşi, Levi’s sau Lee Cooper, Mureşanu situează blugii Viorex la acelaşi standard de calitate. „Nu e nicio diferenţă. Dacă auzi că Levi’s şi-a luat fabrică în China, parcă ţi-ai lua gândul. În schimb, noi ieşim pe piaţă cu 20% din preţul lor. Dacă de la noi pleacă o bucată cu 10 euro, la comercianţi ajunge cu maximum 14. E reclama lor agresivă, chiria la magazine, angajaţi. Astea te omoară“, adaugă patronul. Despre tot ce face la Viorex, spune că „de aici îmi trag seva, de aici mănânc. Este viaţa mea“.

ADESGO

Ciorapii de care nu ne despărţim

Dresurile Adesgo au împlinit 83 de ani, au trecut de un război mondial, o revoluţie care i-a privatizat şi un Occident de la care s-au putut inspira. Modelele care pozau pe ambalajele de ciorapi erau perfecţiunile feminine care-şi puteau dezgoli picioarele pentru o reclamă senzuală. Dresurile „vânate“ în magazine au ajuns, după 1989, la îndemâna oricărei femei din România.

Din cifra de vânzări de peste 15 milioane de dolari pe an, doar patru milioane se fac în ţară. Exporturile sunt de trei ori mai mari. Concurenţa chinezească, de calitate îndoielnică, către care se îndreaptă majoritatea româncelor, nu lasă loc de comparaţii.

„Clienţii pe care îi păstrăm îi avem de 20-30 de ani. Suntem un pic mai tradiţionalişti în ceea ce priveşte modelele, de aceea clienţii se îndreaptă către mărci de import“, spune Diana Marcovici Harangozo, responsabil de relaţiile cu clienţii al companiei. Pentru o vizibilitate mai mare pe piaţă, Adesgo are în plan o promovare naţională, în presa scrisă. „N-o să fie pe TV“, a spus Diana. Ciorapii româneşti se dau numai la ziar.

• "E altceva. Eu numai pantofi româneşti port şi n-am făcut bătături până acum. Îţi dau o altă eleganţă.", Viorel Mureşanu, patron Viorex

ETALON

Pantofii Guban, luxul Epocii de Aur

Înainte de ,89, orice femeie care încălţa pantofii Guban păşea în alt nivel al eleganţei: automat intra în centrul atenţiei, pentru că nu oricine îşi permitea luxul de a se încălţa în aceeaşi piele din care au fost confecţionaţi escarpenii reginei Angliei. Povestea asta a ţinut din anii ’60 până în ’89.

După Revoluţie, fabrica a intrat în istorie. O vizită la Guban este ca o întoarcere în timp: salariaţi care câştigă aproape de minimul pe economie, utilaje verzi, bătrâne de zeci de ani, calapoade din anii ,80.

Exclusiv din piele de viţel şi de capră

Mamele şi bunicile noastre îşi amintesc cum se afla vestea, şoptit: „Se bagă pantofi Guban“. Una din puţinele satisfacţii ale Epocii de Aur era să deţii o pereche. La puţinele magazine unde ajungeau, cei mai mulţi se vindeau pe sub mână. Veneau rar şi dispăreau repede, căci erau etalonul modei: diferiţi de toţi ceilalţi, la culoare, piele, calapod. Şi acum, toţi pantofii Guban sunt lucraţi exclusiv din piele. Feţele sunt din piele de viţel, interioarele din piele de capră, aşa-zisa „chevron“.

„Avem piele de la cei mai buni furnizori, care dau materie primă pentru Gucci sau Dolce&Gabana. Din păcate, aici trebuie schimbată mentalitatea pentru a aborda noi modele cu o adresabilitate mai largă“, spune Adelina Stan, reprezentant marketing.

Pe gustul bunicii

În magazinul de prezentare sunt câteva mii de perechi. Majoritatea, pe gustul bunicii. „Lucrăm exclusiv pentru România şi doar pentru un anumit segment, acela al persoanelor trecute de 35-40 de ani“, ne edifică Viorel Mateescu, şeful secţiei încălţăminte-marochinărie de la Guban.

Vedem stiletto care nu se mai poartă de un cincinal, un gen de pantofi Oxford cu o linie parcă neterminată, botine ciudate şi sandale cu sclipici.

Între acestea din urmă găsim cel mai vândut model, din piele aurie cu imitaţii de cristale, 230 de lei. Restul modelelor sperie orice tânără atentă cât de cât la trend. Există şi aici o explicaţie.

„Confecţionăm pantofi după 28 de tipuri de calapoade, din care două sunt vechi de 30 de ani“, mai spune Mateescu. Crearea noilor modele stă, de cel puţin 23 de ani, în grija aceleiaşi persoane, o doamnă în vârstă de 54 de ani.

GEROVITAL

Primul război antiîmbătrânire

Istoria cosmeticelor româneşti ar putea începe, oarecum, de la Ana Aslan. Secretul „tinereţii fără bătrâneţe“ a fost conceput în laboratoare româneşti şi, prin şedinte de tratament la care s-au perindat şi străinii, Gerovitalul a devenit o marcă românească. Formula magică a Anei Aslan rezistă şi astăzi pe piaţă, sub umbrela altei companii mari, Farmec Cluj-Napoca. Parfumurile Obsesie sau Miraj, deodorantele Farmec 16 pentru femei sau Athos pentru bărbaţi au fost produsele de îngrijire de care nu ne-am putut separa mult timp.

„Produsele româneşti au nevoie de o poziţionare care să le diferenţieze de produsele competitorilor străini. Este adevărat că la noi multe industrii sunt încă tinere, comparativ cu pieţele vestice, însă există un potenţial de creştere foarte mare, care trebuie exploatat“, spune Mariana Siniţaru, marketing specialist Farmec.

BRAICONF

Cămăşile îmbrăcate de toţi europenii

Vestea cămăşilor Braiconf (foto) s-a dus în tot continentul, din Italia până în Suedia. Din 1950, de când a ieşit din producţie prima textilă a „fabricii de femei“ cum era cunoscută atunci întreprinderea, până în 2009, Braiconf exportă milioane de cămăşi în lume. Şi românii au prins gustul lucrului făcut la ei acasă pentru că, aşa cum le spun cifrele, vânzările în România cresc şi nu se mai opresc. Câteva milioane de euro într-un singur an, din vânzări, sunt un motiv bun de laudă a cămăşilor de la Brăila.

Aflată mereu în tendinţele internaţionale în ceea ce priveşte materialele sau modelele, fabrica de confecţii şi-a stabilit un plan de la care să nu se abată: cele mai multe cămăşi să rămână în România. CLUJANA

Pantofi de istorie

Din 1911, de când a fost fondată, firma de încălţăminte Clujana a produs pantofi pentru toată România. Cu certificate internaţ ionale de calitate şi câteva magazine proprii, compania încearcă acum să convingă că pantofii româneşti sunt de top.

„Eu şi acţionarii principali numai încălţă- minte Clujana purtăm. Sunt de cea mai bună calitate“, hotărăşte Ioan Pop, directorul care are în subordine 300 de angajaţi şi vânzări de un milion de euro într-un an.

• "Lucrăm exclusiv pentru România şi doar pentru un anumit segment, acela al persoanelor trecute de 35-40 de ani.", Viorel Mateescu, şef secţie Guban