”La lunetă” era locul meu de întâlnire cu prietenii, sau cu fetele. De acolo puteam să mergem pe 6 Martie, pe Regina Elisabeta, așa i se spunea atunci, unde erau patru-cinci cinematografe și vara, o grădină, parcă două. Nu, la ”Lumina” se desfăcea plafonul, doar atât. Sau în ”Cișmigiu”. Treceam pe lângă basorelieful cu Războiul de Independență de pe zidul Cercului Militar și întotdeauna vedeam un muștiuc de țigare în gura turcului căzut la pământ. Cred că tot opera lui Baraschi, basorelieful, nu țigarea, nu știu exact autorul. Mai târziu, tânăr fiind, aveam același drum, dar vizitam și autoritatea de mare cultură, ”Gambrinus” pe timpul acela mai mirosea a Caragiale, chiar dacă clădirea nu era aceiași.
Dar premierele filmelor le vedeam la ARO, adică Patria, sau la Scala, adică Republica, unde era director un bun prieten al lui tata, Victor Sandu. Câte filme nu am văzut stând pe strapontină, la balcon, în loja ”B”! Au fost multe filme bune în anii 60 și 70, aduse destul de repede în România. ”Cleopatra” în două serii, cu superba Liz Taylor. ”Cartagina în flăcări” cred că a fost italian, o să-l revăd cândva. Superproducții americane, mai ales după ce ecranul de la ARO a fost făcut panoramic, acoperind cele două basoreliefuri făcute de Baraschi. ”Vikingii”, ”Căderea Romei”, ”Aida” etc etc. Vă mai amintiți, cei care au apucat vremurile acelea, care mi se par acum că erau de pace și prosperitate, față de ceea ce este în prezent. Nu mai îmi aduc aminte, am văzut mai întâi ”Cleopatra”, sau ”Cartagina...”? Dar dacă tot am căzut în timp, ce s-ar fi întâmplat dacă coronaVISUL ar fi fost în timpul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej? Cred că nimic, zero morți, zero infectați, granițele erau închise și pe atunci nu aveam sclavi care lucrau pentru Occident. Au fost alte epidemii, interne, din cauza foametei, subnutriției și sărăciei, nenorocirile nu ne-au ocolit niciodată, ba din contră!
Apoi comediile franțuzești cu Fernandel, Bourvil și Louis de Funes. Râdea lumea, râdea în hohote, săli întregi. Oameni cinstiți, simpli, cumsecade, muncitori – cum să nu râdă! Sau filmele cu Jean Gabin și Alain Delon, la care plângeau femeile de se rupeau, când se făcea lumină toate aveau rimelul scurs pe obraz, Alain Delon murea artistic mai mereu, la sfârșit, de exemplu în ”Clanul Sicilienilor”, ”Aventurierii”, ”Samuraiul”, sau ”A fost cândva cândva hoț”.
Să nu uităm multele filme sovietice. Papașa, niemțâ pa ulița! Davai avtomatâ! Pac-pac-pac! Na Berlina! Koneț filma! Cele mai bune cred că au fost ”Balada Soldatului” și seria ”Eliberarea” în care a jucat și eternul Florin Piersic. Dar au fost și filme care s-au numit ”Călăuza”, ”Siberiada”, ”Andrei Rubliov”, ”Călina roșie”, ”Solaris” și poate îmi scrieți voi și alte titluri. Eu mai îmi amintesc de ”Libelula”, ”Zboară cocorii” și ”Raidul vărgat”. Apoi filmele nemțești, musicaluri cu Caterina Valente sau comedii cu Liselotte Pulver. Parcă aș revedea seria ”Fantomelor din Spessart” sau altă comedie, o comedie socială amară, ”Omul care trece prin zid”. Filmele românești au fost și ele la înălțime. Produceam cel puțin un film pe lună. Nu știu de ce, dar m-am atașat cel mai mult de ”Concurs” al lui Dan Pița, dar nici filmele lui Sergiu Nicolaescu nu le ocolesc.
Ne puteți urmări și pe Google News
Recomandările noastre
