Avionul Spațial la care se lucrează în Marea Britanie, va scurta la doar patru ore, durata unui zbor Londra-Sydney, care acum durează peste 22 de ore.
CNN, citat de Digi24.ro relatează că Agenția Spațială Britanică a anunțat că va lucra îndeaproape cu Agenția Spațială Australiană pentru a crea prima „punte spațială”.
Cea mai importantă componentă a acestei colaborări este motorul SABRE, dezvoltat de compania Reaction Engines.
„Când vom fi adus motorul SABRE la parametri corespunzători, zborurile către Australia s-ar putea realizat în doar patru ore”, a spus Graham Trunock, șeful Agenției Spațiale Britanice. „Această tehnologie ar putea livra astfel de rezultate. Vorbim de anii 2030 pentru serviciul operațional, iar lucrările sunt deja avansate”.
Adepții zborului supersonic așteptă de ani de zile o nouă care rapidă de transport, de la oprirea zborurilor cu avioanele Concorde, în 2003.
În luna aprilie, Reaction Engines a anunțat testarea cu succes a unui sistem de răcire, simulând condiții de Mach 3,3 (peste 3.500 km/oră), adică de peste trei ori viteza sunetului.