Bărbații pot asista la nașterea propriului copil, anunță Ministerul Sănătății. Există o serie de condiții pe care tații trebuie să le respecte pentru a putea asista la proces în sala de operații. Părinții trebuie să prezintă un test PCR negativ, să fie imunizați față de coronavirus sau să fi fost infectați cu SARS-COV-2, în condiția în care nu au trecut mai mult de 90 de zile de la confirmarea bolii.
Tații pot asista la nașterea propriului copil, dacă solicită din timp acest lucru. Ministerul Sănătății a comunicat că a transmis tuturor Direcțiilor de Sănătate Publică o serie de recomandări pentru persoana care asistă la nașterea unui copil, în sala de operație, indiferent dacă este vorba despre o
naștere naturală sau programată.
"Astfel, potrivit recomandărilor emise de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), o persoană desemnată de gravidă poate fi prezentă în sala de naștere dacă aceasta solicită în prealabil acest lucru și în condițiile impuse de unitatea sanitară unde are loc nașterea. Aceste condiții se aduc la cunoștință din timp gravidei, în condițiile în care nașterea este programată, în serviciile de primiri urgențe sau la ultimul control la medicul obstetrician", a transmis Ministerul Sănătății.
În ce condiții pot asista bărbații la nașteri
Potrivit informațiilor comunicate de către reprezentanții Ministerului Sănătății, părinții care vor să asiste la nașterea copilului lor, în sala de operație, trebuie să respecte o serie de condiții impuse de către oficiali.
Bărbații nu trebuie să prezinte semne de infecție respiratorie și trebuie să fie declarați sănătoși din punct de vedere clinic, au transmis oficialii români. De asemenea, tații care doresc să asiste la nașterea copilului trebuie să fie vaccinați împotriva noului coronavirus sau să prezinte un test PCR negativ. De asemenea, dacă au trecut deja prin boală, aceștia au opțikunea de a asista în sala de operații, însă cu condiția să nu fi trecut mai mult de 90 de zile de la confirmarea infectării cu coronavirus.
"Persoana desemnată trebuie să fie clinic sănătoasă, să nu prezinte semne clinice de infecție respiratorie acută și să îndeplinească una dintre următoarele condiții:
• este vaccinată anti-COVID-19 și are cel puțin 10 zile de la vaccinarea completă;
• are un test RT-PCR negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte;
• a trecut prin infecția SARS-CoV-2 și nu au trecut mai mult de 90 de zile de la confirmare", au transmis reprezentanții Ministerului Sănătății.
Părinții trebuie să respecte normele sanitare
De asemenea, oficialii din minister au transmis că bărbații care doresc să asiste la nașterea copilului, trebuie să respecte o serie de
norme sanitare, printre care se numără utilizarea unui halat de unică folosință, botoși de unică folosință, capelină sanitară, mască chirurgicală, vizieră și mănuși de unică folosințe.
Toate produsele în cauză vor fi asigurate de unitatea medicală la care are loc procesul de naștere al copilului, au informat autoritățile statului român.
"Personalul medico-sanitar care asistă la naștere trebuie să ceară aceste dovezi de la persoana desemnată să asiste la naștere și să le atașeze fișei de internare a gravidei. Triajul epidemiologic și solicitarea documentelor se realizează de către personalul secției de obstetrică-ginecologie.
Direcțiile de sănătate publică județene, respectiv Direcției de Sănătate Publică București comunică aceste recomandări managerilor tuturor unităților sanitare din teritoriu deservite de acestea", a mai transmis Ministerul Sănătății.