În mediul rural, peste 80% dintre locuințele românilor sunt încălzite pe bază de materie lemnoasă, echivalentul a 2.700.000 de case, potrivit Institutului Național de Statistică. În zonele de munte, numărul caselor încălzite sub aceeași formă este mai mare. România trebuie să facă pași importanți pentru a atinge nivelul de sustenabilitate energetică cerut de oficialii de la Bruxelles, însă, până atunci, președintele Klaus Iohannis a luat două decizii importante, care vin în sprijinul cetățenilor.
Șeful statului a promulgat, miercuri, 8 decembrie, două legi care vizează reducerea TVA-ului la lemnele de foc. Măsura se va aplica atât în cazul persoanelor fizice, cât și în cazul unităților de învățământ, instituțiilor și dispensarelor medicale și a unităților de asistență socială.
TVA-ul la lemnele de foc se reduce! Iohannis a semnat
Astfel, potrivit proiectelor de lege inițiate de PSD și votate pe data de 9 noiembrie de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, TVA-ul pentru lemnele de foc va scădea de la 19% la 5%. Este o veste îmbucurătoare pentru români, mai ales că în această perioadă se anunță temperaturi tot mai scăzute.
Cota redusă de TVA se va aplica la „livrările de lemn de foc, sub formă de trunchiuri, butuci, vreascuri, ramuri sau sub forme similare, care se încadrează la codurile NC 4401 11 00 şi 4401 12 00, realizate către persoane juridice sau alte entităţi, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, precum şcoli, spitale, dispensare medicale şi unităţi de asistenţă socială”, se precizează în una dintre legile promulgate de președintele țării.
Renunță România până în 2023 la încălzirea cu materie lemnoasă?
Discuțiile cu privire la renunțarea la încălzire pe baza materialului lemnos mocnesc în spațiul public. Ținând cont de o directivă europeană, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), România s-a angajat față de autoritățile Uniunii Europene să renunțe la încălzirea cu lemne până în 2023 și acum caută soluții.
Experții din acest domeniu spun, însă, că atât timp cât resursele care generează energie nu poluează mediul înconjurător, acestea nu ar trebui eliminate. „Până în 2023 se discută de întocmirea unui plan în care să abordeze încălzirea cu lemne, din documentele publice pe care le-am văzut nu se pune problema ca până în 2023 să se renunțe la încălzirea cu lemne, este o chestiune foarte importantă.
„Nu cred că până în 2025 vom putea exclude folosirea biomasei”
Al doilea aspect este că noi ca și țară trebuie să ne definim un model energetic în perspectiva lui 2050 ca să fim cumva în tandem cu diversele axe care se folosesc în momentul de față. La nivelul Asociației avem un proiect „Modelul Energetic 2050”. Opinia mea pe acest model energetic este că din 2050 la nivelul încălzirii locuințelor trebuie să se ia în considerare resursele care sunt în acea zonă.
Eu personal nu cred că în anul 2050 putem exclude folosirea biomasei din România. Și considerentul asta cu pleacă de la niște populisme de genul „nu se poate altfel”, „Românii sunt săraci”, pleacă de la un considerent simplu care ține de modul în care este întreținută o pădure. Orice pădure care se plantează, la intervale de timp trebuie să sufere niște programe de îngrijire. Toată această masă vegetală nu are utilizare în multe domenii. Nu am avea ce face decât să lăsam să putrezească această masă.”, a declarat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, potrivit impact.
PSD acuză „aberația fostului guvern”
Europarlamentarul Victor Negrescu, însă, apreciază situația ca fiind mult mai dramatică. Potrivit reprezentantului PSD, România nu poate să ofere soluții alternative până în anul 2023.
„Am solicitat Comisiei Europene să stopeze aberația fostului guvern de a renunța la încălzirea cu lemne până în 2023 în contextul în care aproape jumătate dintre români se încălzesc în acest mod. (...)
Din păcate, chiar dacă protejarea mediului și a pădurilor trebuie să fie o prioritate, este imposibil pentru România să găsească și să ofere soluții alternative până în 2023.
Această măsură reprezintă una dintre multiplele greșeli din PNRR care trebuie adaptate realităților și corectate în parteneriat cu instituțiile europene”, a transmis europarlamentar PSD Victor Negrescu.