Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, avertizează fermierii care recurg la incendierea terenurilor pentru a-şi curăţa pământul. Aceştia vor pierde subvenţiile agricole, iar sancțiunile acordate vor fi înăsprite.
Adrian Chesnoiu a mai precizat că a avut ocazia să observe din avion fenomenul incendierii terenurilor agricole, ceea ce l-a determinat să discute cu ministrul Mediului despre un plan de acţiune pentru combaterea acestui fenomen.
Peste 1.500 de incendii de vegetație provocate au fost înregistrate în doar două săptămâni, iar efectele au fost pierderi de vieți omenești, distrugeri și poluarea solului.
Se încalcă legea şi vreau să vă fac o mărturisire: marţi am revenit de la Bruxelles, de la Consiliul de Miniştri, şi, când ne apropiam de Bucureşti, eram deasupra teritoriului naţional şi vedeam foarte mult fum şi nu înţelegeam ce se întâmplă cu această situaţie. Am profitat de faptul că era senin cerul, am aterizat la Bucureşti şi chiar asta am discutat cu ministrul Tanczos Barna, ministrul Mediului, pentru că aceia care au astfel de practici atacă biodiversitatea şi încalcă normele prevăzute în GAEC-uri, a spus ministrul Agriculturii.
Chesnoiu: Cei care îşi incendiază miriştile vor pierde subvenţiile agricole
După nenumărate apeluri la stoparea acestei practici, autoritățile de mediu au anunțat că vor să majoreze cuantumul amenzilor pentru cei vinovați. În plus, ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, avertizează că fermierii care recurg la incendierea terenurilor ar putea pierde subvențiile de la stat.
Până acum era de ajuns să dea o declarație fermierul că a găsit miriștea incendiată sau suprafața de teren pe care îl declară la APIA incendiat și să facă dovada că a depus o plângere către poliție în acest sens pentru a fi identificat făptuitorul.
Cred că dacă ai în proprietate o suprafață de teren pe care vrei să o lucrezi și vrei să beneficiezi de fonduri europene trebuie să și păzești această suprafață de teren și dați-mi voie să nu cred că există situația în care altcineva vine să incendieze în mod răuvoitor suprafața de teren a altei persoane.
Deci măsurile le avem, știm situația, am dispus verificări în acest sens împreună cu colegii de la Ministerul Mediului și lucrăm foarte aproape în identificarea unor soluții care să-i descurajeze pe cei care adoptă astfel de practici, a mai spus ministrul Agriculturii.