DW: O demisie ciudată la Cotroceni

DW: O demisie ciudată la Cotroceni

Minte cineva sau pur și simplu asistăm la o masivă neînțelegere pe care judecătorul constituțional Petre Lăzăroiu avea interesul să o adâncească?

Potrivit unui comunicat emis de Palatul Cotroceni, Simina Tănăsescu, care exercita funcția de consilier prezidențial, a demisionat în urma scandalului provocat de demersurile acesteia pe lângă judecătorul constituțional Petre Lăzăroiu: ”Având însă în vedere că este inadmisibil ca la nivelul opiniei publice să planeze orice suspiciune că ar fi fost posibilă o încercare de imixtiune în activitatea Curții Constituționale, pentru a nu prejudicia instituția Președintelui României, doamna Elena-Simina Tănăsescu a înaintat astăzi, 20 iunie a.c., Președintelui Klaus Iohannis demisia din funcția de consilier prezidențial.”

Dar, ținând cont de nuanțele comunicatului, ar fi mai potrivit să vorbim de o demitere. O pedeapsă care pare la prima vedere destul de drastică, dacă ținem seama de faptul că Simina Tănăsescu nu a întreprins nimic fără acordul președintelui. Așa cum se știe este vorba de întrevederea pe care consiliera președintelui a avut-o cu judecătorul Petre Lăzăroiu la inițiativa primeia și cu știința președintelui Iohannis, așa cum singur a recunoscut: ”doamna Tănăsescu mi-a spus că există o sesizare din partea unui ONG și dacă îi dau voie să-i spună și domnului Lăzăroiu că există această solicitare. Este una publică, înregistrată la noi. Și mi s-a părut că este corect, dacă persoana respectivă este vizată de o solicitare, măcar să știe, fără ca această chestiune să fie interpretată drept presiune sau drept o inițiativă nepotrivită. Deci întreaga chestiune a fost denaturată din motive pur politice. Habar nu am de ce judecătorul Lăzăroiu a intrat în acest joc, dar poate îl întrebați dumneavoastră.” (www.presidency.ro)

De fapt povestea aceasta nu are niciun sens. Un ONG nu poate ”sesiza” președinția, și nici o persoană particulară nu poate face acest lucru. Se pot face cel mult petiții sau cereri de audiență, dar, chiar admițând că președintele a utilizat termenul în sensul său mai general cu sensul de ”a informa” sau ”a aduce la cunoștință”, tot nu e clar ce s-a întâmplat. În orice caz, într-un mod care complică și mai mult lucrurile, ONG-ul de care fusese vorba, Asociația Ve Dem Just a dezmințit toată povestea. Judecătorul Cristi Dănileț, membru fondator, a declarat pentru G4Media.ro că asociația Ve Dem Just nu a trimis la Cotroceni nici un fel de adresă și nici n-a cerut președintelui să emită decretul de revocare al judecătorului Petre Lăzăroiu. Ceea ce făcuse asociația cu pricina a fost o solicitare adresată președintelui Curții Constituționale, Valer Dorneanu, privitoare la clarificarea situației mandatului lui Petre Lăzăroiu.

Minte cineva sau pur și simplu asistăm la o masivă neînțelegere pe care judecătorul Lăzăroiu avea interesul să o adâncească? Să ne amintim totuși că președintele Iohannis a lansat personal suspiciunea cu privire la mandatul ”ilegal” al unui judecător al Curții Constituționale la începutul săptămânii trecute, sugerând de pe atunci că decizia Curții ar putea conține un viciu. Spera președintele să găsească o ieșire?

Totul este confuz. Cert este un singur lucru și anume că profesoara de drept Simina Tănăsescu nu a reușit, în calitatea ei de consilier, să-i ofere președintelui nicio cale prin care să refuze demiterea procurorului-șef al DNA. Și nici nu avea cum de vreme ce ea însăși în calitate de interpret al Constituției sublinia, într-o carte apărută în 2008, caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale și faptul că nicio autoritate nu-i poate contesta Curții competența. Acest lucru ar trebui să fie un punct de plecare pentru toate comentariile care vor veni.

Amânarea unei decizii părea să lucreze în favoarea președintelui, în ipoteza în care procurorul-șef al DNA ar fi consimțit să demisioneze pentru a nu contribui la erodarea autorității prezidențiale. Dar de la un moment încoace, se pare că decizia a rămas pe umerii președintelui, așa cum reiese din cea mai recentă declarație de presă. ”Jurnalist: Cu Laura Codruța Kövesi ați mai discutat? Președintele României, domnul Klaus Iohannis: Nu. Nu văd de ce aș discuta, este o decizie pe care eu trebuie să o iau.” (www.presidency.ro)

În aceste împrejurări - și mai ales după demisia consilierei pe probleme juridice - sensul amânării unei decizii devine tot mai tulbure.

 
  • Data 20.06.2018
  • Autoare/Autor Horațiu Pepine