DW. Germania: O democrație a pensionarilor?

DW. Germania: O democrație a pensionarilor?

Şi în Germania se întâmplă exact ca la noi, şi anume, că oamenii de peste 60 de ani au o influență mare la vot, iar tinerii, potrivit DW, la alegerile parlamentare, nu vor conta prea mult.

"În Germania, tinerii sub 30 de ani sunt un fel de mini-opoziție - și nu prea au șanse în procesul electoral. Majoritatea celor care vor vota la alegerile parlamentare din 24 septembrie sunt părinții și bunicii lor, relevă cele mai recente statistici oficiale. 36 la sută dintre germanii cu drept de vot au peste 60 de ani, în timp ce tinerii sub 30 de ani reprezintă doar 15 la sută din electorat", titrează DW.

Wolfgang Gründinger împărtășește opinia lui Herzog: "Republica boșorogilor" (Alte Säcke Republik - termenul folosit pentru bătrâni are un sens peiorativ în germană). "Cel puțin un votant din trei are mai mult de 60 de ani. În același timp, jumătate dintre membrii Partidului Social-Democrat (SPD) și ai Uniunii Creștin-Democrate (CDU) au trecut și ei de 60 de ani. Într-o democrație, politica se face pentru grupul cel mai puternic de votanți." În opinia lui Gründinger, persoanele de peste 60 de ani reprezintă acest grup în Germania".

Potrivit Fundației Bertelsmann și al Institutului Rheingold, tinerii "se orientează chiar mai mult spre viitor și obiective de termen lung decât tinerii". "Am constatat că persoanelor ancorate puternic în convingerile lor politice le e mai ușor să ia decizii orientate spre obiective de termen lung", a explicat Christina Tillmann, una dintre autoarele studiului. În schimb, tinerii între 19 și 32 de ani au mai degrabă "o mentalitate de supermarket și shopping, cu care abordează alegerile": Se hotărăsc de fiecare dată altfel, în mod spontan, în funcție de diverse detalii care corespund propriei situații, fără a avea un cadru de orientare stabil ca generația părinților și a bunicilor lor" scrie Sandro Schroeder AICI.

Ne puteți urmări și pe Google News