DW: Facebook și delegitimarea democrației electorale

Presa în marea ei majoritate a comentat audierea lui Mark Zuckerberg în termeni negativi. Ar fi fost un eșec, președintele rețelei Facebook nu a răspuns la întrebări, parlamentarii europeni s-ar fi dovedit teribili de slabi. Pe fondul acestei impresii cvasi-generale, știrea tinde de pe acum să iasă din centrul atenției, dar riscăm să pierdem esențialul. Și anume că, în urma acestor două mari spectacole globale - audierea din aprilie din Senatul american și cea recentă de la Bruxelles - lumea pare să-și fi consolidat bănuiala că alegerea lui Donald Trump și Brexit-ul au fost rezultatele unor scrutinuri viciate. Nimeni nu a spus direct acest lucru, în schimb toată lumea (senatori americani din ambele tabere, eurodeputați, ziariști etc) i-a cerut lui Mark Zuckerberg să explice cum a fost cu putință ca ”puteri străine” să interfereze în alegeri, cum a fost cu putință ca așa numitele fake news să prolifereze, iar acesta, deși nu a explicat nimic, și-a cerut iertare de repetate ori pe un ton solemn, lăsând să se înțeleagă că, într-adevăr, așa s-a întâmplat și că pe viitor va fi mai responsabil. Dar ce sens ar avea toată această mobilizare politică și mediatică, dacă nu se va fi produs un fapt de mare gravitate?

Deși s-a vorbit cu insistență despre lucruri aparent diferite ca ”protecția datelor personale”, utilizarea lor nelegitimă în scop de profit sau în scopuri politice, mesajul recurent implicit era acela privitor la pretinsa fraudare a alegerilor americane și britanice. Dacă, de exemplu, declari că plecând din Londra către Suez, te poți întoarce la Londra prin New York  în 7 de zile, lumea întreagă se va concentra fascinată asupra termenului și va face cele mai spectaculoase pariuri, dar ceea ce este implicat în mod necesar este că pământul e rotund. La fel și în cazul procesului intentat rețelei Facebook, lumea este preocupată să-l moralizeze pe Zuckerberg, se arată indignată de lipsa lui de solicitudine, dar toate acestea au sens numai dacă admiți că politica lumii a suferit o daună de proporții globale.

Există însă o diferență. Faptul că pământul e rotund nu mai trebuie demonstrat, ceea ce nu se poate spune despre suspiciunile lansate asupra alegerilor vizate. Dar poate tocmai pentru că nimeni nu are argumente valide, ideea e răspândită, indirect, prin tactici de disimulare. În prim plan se promovează preocuparea legitimă pentru protecția datelor personale, iar în planul îndepărtat se acreditează ca certitudine că am asistat la o formă fără precedent de falsificare a votului. Cei care îl detestă pe Donald Trump lasă, convenabil, să treacă această insinuare fără să reacționeze. Dar nu trebuie să fii admirator al președintelui american sau partizan al Brexit-ului ca să ceri o argumentație solidă atunci când se insinuează lucruri de o gravitate atât de mare.

Ne aflăm într-un moment de cumpănă, căci niciodată în ultimile decenii opțiunile politice populare nu au fost puse cu atâta insistență sub semnul întrebării. Evident, când se sugerează fraudarea votului american, nimeni nu are în vedere furtul urnelor și substituirea lor, ci falsificarea conștiințelor. Oamenii ”simpli”, acei ”deplorabili” de care vorbea Hillary Clinton ar fi votat ”greșit” din cauza unei ”propagande mincinoase” care trebuia împiedicată la timp. Și aici i se cere lui Mark Zuckerberg să intervină și ”să facă ceva”.

Într-o anumită privință discursul ne sună cunoscut. După căderea comunismului, observatorii occidentali acreditați în țări ca România puteau raporta alegeri corecte din punct de vedere tehnic, dar care nu erau cu adevărat libere din motive numeroase (puterea deținea monopolul informației, libertatea de asociere era limitată prin amenințări, deși era garantată prin lege etc). Occidentul opera cu propriile sale criterii îndelung verificate și constata că Estul nu reușise să atingă standardele unei ”democrații funcționale” sau, cu alte cuvinte, că alegătorii nu beneficiaseră de acele libertăți care să-i transforme în cetățeni cu deplină competență politică. Oamenii votaseră, dar nu ”în cunoștință de cauză”. Era limbajul standard al specialiștilor occidentali în ceea ce se numea ”tranziție politică”.

Dar astăzi, în mod insolit, li se contestă chiar celor mai vechi și mai prestigioase democrații din lume capacitatea de a asigura un vot ”în cunoștință de cauză”. Dacă ignorăm planul acesta de profunzime, audierea lui Zuckerberg pare o copilărie. O joacă ciudată a unor ”oameni mari” aflați în cele mai înalte funcții. În realitate, audierile acestea au avut o tensiune autentică tocmai pentru că ele pun, tacit, sub semnul întrebării maturitatea societăților occidentale. În subtextul acestor spectacole politico-mediatice, segmente largi din democrațiile vechi sunt asimilate maselor de oameni abia ieșite din regimurile comuniste despre care se presupunea că nu aveau o deplină competență democratică.

Adevăratul eveniment nu este că Zuckerberg nu a răspuns la întrebările adresate (nici nu era obligat să o facă!), ci că pe parcursul acestor audieri am asistat de fapt la o insinuantă delegitimare a democrației electorale.