Gabi Balint a suferit enorm la începutul carierei, când a trăit „marea  durere a vieții lui”. Mai exact, momentul în care și-a părăsit casa, din Sângeorz-Băi, a fost unul extrem de dificil pentru fostul internaţional român. La vârsta de 18 ani, a ajuns la Steaua și a fost făcut sergent-major, cu 2.500 de lei leafă pe lună și prime de joc.

„Asta a fost marea durere a vieții mele, că mi-am văzut foarte rar părinții după aceea. De două ori pe an, dacă ajungeam acasă. Dacă era un meci important, îi mai chemam la București sau mai veneau pe la mine. Întâlnirile noastre erau rare”, a povestit Gabi Balint la Antena Stars.

Gabi Balint a povestit și cum Anghel Iordănescu a devenit mentorul lui și a avut grijă de el, într-o perioadă dificilă, în care colegii „făceau mișto de el” și îi cereau să care bagaje: „Pentru mine însemna enorm. M-a învățat multe lucruri când am venit la Steaua. A avut și grijă, că întotdeauna, cei tineri, într-o echipă mare, sunt cam luați peste picior, că așa e normal. Se întâmplă peste tot. Singurul lucru care nu îmi plăcea era că mă luau la mișto colegii cei mari.”

Întâlnirea lui cu Bucureștiul nu a fost deloc ușoară „Mi-a fost greu, m-am speriat. Prea mare orașul pentru mine! Stăteam în Rahova.”

Gabi Balint a povestit că a renovat apartamentul de la Sângeorz-Băi în care a copilărit, deoarece locul este extrem de special pentru el, foarte încărcat de amintiri frumoase.

„Mi-am refăcut apartamentul în care am copilărit, cu multe dintre obiectele pe care le aveam atunci. Când intru în casă, primul lucru pe care-l fac este să dau drumul la radio, pe un post cu muzică populară ardelenească. Și de multe ori nu-l opresc nici noaptea, îl las să mai aud câte o melodie. Noi am vrut să îl vindem și nu am reușit. E într-un bloc vechi…. Și, scăzând foarte mult prețul, m-am gândit că nu are sens să îl dau pe banii ăștia, mai bine să investesc ceva în el și îl închiriez. Până la urmă, m-am gândit de ce să nu mi-l fac eu să îmi aduc aminte. Acolo fiecare lucru îmi amintește de ceva. L-am renovat și l-am făcut în stilul anilor ’80. Sunt tare fericit când sunt acolo”, a mai povestit Gabi Balint.

 

Te-ar putea interesa și: