Durerea este un simptom care atestă o problemă de sănătate a organismului. Între cele mai des întâlnite tipuri de durere sunt cele musculare, de articulații sau de spate.
Cel mai comod remediu pentru a scăpa de o suferință pare a fi un medicament analgezic. Este la îndemână, nu necesită pregătiri și, de multe ori, rezolvă problema în scurtă vreme.
Durerea poate fi combătută fără medicamente
Specialiștii nu sunt de acord, întotdeauna, cu combaterea suferinței cu ajutorul analgezicelor. Ei cred că durerea poate fi combătută și altfel, fără substanțe chimice ajutătoare. În acest context, fizioterapeutul Alexandru Ilie recomandă mișcare ca remediu pentru suferința provocată de problemele la spate, cele musculare sau articulare. Din perspectiva sa, mișcarea este mult mai sănătoasă și permite organismului să se refacă.
„Mișcarea are un mecanism foarte complex de a reduce durerea. Pe de o parte abordând latura mecanică. Dacă facem mișcare, avem posibilitatea de a hrăni țesuturile care sunt lezate”, a explicat fizioterapeutul citat de Antena 3.
Potrivit spuselor sale, prin mișcare sunt activat proteinele care luptă împotriva inflamației, respectiv citokinele. Organismul, a precizat Alexandru Ilie, secretă o serie de substanțe antiinflamatoare și antidepresive care ajută în mod natural. Durerea dispare chiar dacă nu folosim medicament pentru combaterea ei.
Mișcarea recomandată în tratarea durerii
În opinia fizioterapeutului Alexandru Ilie, în organismul nostru funcționeză o adevărată „farmacie”. Aceasta pune la dispoziție, organismului, ori de câte ori are nevoie, substanțele necesare pentru a combate durerea și pentru refacere. Iar mișcarea ajută în mod clar la îmbunătățirea calității vieții pentru un om aflat în suferință.
Mai mult, spune fizioterapeutul, mișcarea stimulează sistemul mecanic al organismului, format din oase, articulații și mușchi, punându-l în activitate.
„Mișcarea reușește să stimuleze ansamblul mecanic, întărește structurile care protejează articulațiile. Stresul la care este supusă o articulație începe să fie mai mic, iar astfel tu te vei simți mai bine”, a declarat fizioterapeutul Alexandru Ilie.
Pericolul din spatele unui medicament care combate durerea
Un analgezic foarte utilizat în statele europene este asociat cu mai multe afecțiuni și decese suspecte. Aertismentul a fost emis de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA), în urma unei investigații.
Este vorba despre metamizol, folosit pentru a combate durerea, despre care se crede că poate provoca agranulocitoză. Este o afecțiune care se caracterizează prin eliminarea celulelor albe din sângele pacientului.
EMA a anunțat că este preocupată în legătură cu măsurile adoptate de autoritățile de sănătate public pentru reducerea riscului de agranulocitoză. Reprezentanții instituției europene sunt de părere că acestea nu sunt nici cele mai potrivite și nici cele mai eficiente.