Mandatul european de arestare a fost revocat recent, dar e ciudată chestiunea pentru Carles Pugdemont dacă ar decide să se întoarcă în Spania, unde principalul său aliat Oriol Junqueras a trebuit să sărbătorească rezultatul alegerilor în stare de arest.
Fostul preşedinte al Generalitat catalan, care a reuşit să triumfe la ultimele alegeri, a cerut zilele trecute o întâlnire cu premierul Mariano Rajoy, la Bruxelles fiind, unde a fugit după referendumul din octombrie. El declară că este dispus la orice propunere făcută de Madrid.
Rajoy, după ultimele alegeri catalane s-a arătat dispus să deschidă o confruntare, adăugând însă că Madridul ar fi trebuit să se confrunte asupra viitorului Cataloniei, nu cu el, ci cu unioniştii. Pe 23 ianuarie viitor e aşteptată inaugurarea parlamentului local catalan, dar lucrurile stînd astfel, liderul JunxtCat, ar putea să nu fie prezent. ''Dacă nu-mi va fi permis să mă instalez ca preşedinte va fi o mare anomalie pentru sistemul democratic spaniol'', a declarat el ieri. Dar ar putea să se audă, totuşi, clinchet de cătuşe, notează presa internaţională.