După trei ani de pauză, trenul Chișinău–Odesa va circula din nou. Perioada reluării cursei

După trei ani de pauză, trenul Chișinău–Odesa va circula din nou. Perioada reluării curseiSursa foto: UNDPMoldova

Republica Moldova. După o pauză de peste trei ani, trenul Chișinău–Odesa va reveni pe șine începând cu sezonul estival din acest an, anunță Calea Ferată din Moldova. Reluarea cursei vine în contextul unor eforturi susținute de redresare a companiei, afectată grav de criza economică. CFM speră că această măsură va contribui la revitalizarea transportului feroviar și la atragerea de venituri suplimentare.

Cursa trenului Chișinău–Odesa va reveni în această vară

Deși Odesa rămâne una dintre cele mai atacate regiuni din sudul Ucrainei, autoritățile moldovene și ucrainene par hotărâte să readucă trenul de pasageri pe ruta Chișinău–Odesa. Măsura este văzută ca un pas curajos, dar necesar, pentru reluarea turismului regional și întărirea legăturilor dintre cele două țări vecine.

Pe 11 aprilie, o delegație a CFM a efectuat o vizită la Kiev. Unde s-au purtat discuții strategice privind reluarea transportului de marfă pe liniile moldovenești și restabilirea curselor internaționale de pasageri.

„Președintele Consiliului de Administrație al SA „Căile Ferate Ucrainene”, Oleksandr Pertsovskii, a salutat reluarea colaborării bilaterale și s-a arătat disponibil pentru identificarea soluțiilor comune. În rezultatul discuțiilor, părțile au ajuns la numitor comun privind necesitatea redeschiderii cursei de pasageri Chișinău-Odesa, care urmează a fi startată odată cu deschiderea sezonului estival”, notează CFM.

Propunere de transport pe feribot Cernomorsk-Batumi pentru revitalizarea comerțului

O altă inițiativă discutată la Kiev a fost utilizarea feribotului din portul Cernomorsk (Ucraina) spre Batumi (Georgia) pentru transportul de mărfuri. Ceea ce ar reprezenta o soluție creativă ce ar putea aduce un nou suflu economic.

„În atenția participanților la întrunire a fost propunerea creării și dezvoltării unei baze comune de date a vagoanelor de marfă. În scopul tranziției rapide a punctelor de frontieră între două state. A fost binevenit și util schimbul de experiență în ceea ce privește procesul de optimizare, prin care trec companiile feroviare ale ambelor țări”, au adăugat reprezentanții Căilor Ferate.

Chișinău-Odesa

Sursa foto: Telegraph

Circulația trenului Chișinău–Odesa a fost suspendată pe termen nedeterminat în februarie 2022, în urma izbucnirii războiului din Ucraina. Măsura a fost dispusă de Comisia pentru Situații Excepționale a R. Moldova (CSE), ca reacție la invazia Federației Ruse.

Între timp, situația financiară a Căii Ferate din Moldova rămâne gravă, cu întârzieri salariale de peste șase luni. Abia în aprilie angajații au început să-și ridice salariile pentru luna septembrie 2024. În ciuda lipsei de motorină și a dificultăților logistice, compania luptă să mențină infrastructura feroviară funcțională.

 

Ne puteți urmări și pe Google News