Va fi întoarcerea anului în televiziunea din România. Iar felul în care privești emisiunile de umor se va schimba cu totul
Fanii lui Mihai Găinușă, fostul „cârcotaș”, nu mai au mult de așteptat, deoarece începând de vineri, orele 20.00, el revine pe sticlă la postul de televiziune Canal 33, cu o nouă emisiune, intitulată „Râsu’-Plânsu’”.
Nu va schimba mare lucru, a spus fostul cârcotaş, va prezenta în stilul caracteristic, orice „perlă” din televiziune, dar și din mediul online. În tot acest timp, prezentatorul nu a mai avut niciun proiect, chiar dacă propuneri au existat. Însă, acum a decis că este momentul să reapară la televiziune.
Fostul prezentator de la „Cronica Cârcotașilor” a declarat că a fost încântat de proiectul propus, astfel că a semnat contractul pentru o emisiune de satiră, care se va numi „Râsu-Plânsu” și pe care o va modera alături de Oana Paraschiv.
Mihai Găinuşă, despre revenirea sa în televiziune
Mihai Găinuşă a mai spus că a acceptat oferta de la acest post de televiziune deoarece a găsit oameni cu potențial şi foarte ambiţioşi.
„O să fie o emisiune de satiră, în care comentăm, eu și colega Oana Paraschiv, de la matinal, câteva știri ale săptămânii. De la noi și de la alții. Majoritatea sunt din online. Dar mai vizăm și fauna din televiziuni, aberațiile din site-urile de știri și ciudățeniile de pe TikTok.
Am acceptat oferta celor de la Canal 33 deoarece mi se pare o televiziune cu potențial și, deși e încă micuță, am găsit aici oameni cu potențial, paroliști, ambițioși și profesioniști. Și emisiuni curate, nemanelizate.
Emisiunea se numește Râsu-Plânsu. Și o să fie difuzată începând de vinerea aceasta, de la ora 20.00”, a declarat Mihai Găinușă.
Mihai Găinușă, despre Florin Călinescu
Mihai Găinușă a vorbit despre Andreea Mantea, Andreea Tonciu și Mirela Vaida. Mai exact, Mihai Găinușă a răspuns la cele mai incomode întrebări în emisiunea lui Cătălin Măruță, dând câteva nume ale persoanelor care nu au ce căuta în rolul de prezentator. „Andreea Tonciu și Mirela Vaida şi Andreea Mantea”, a răspas, fără ezitare, fostul cârcotaș Găinușă.
Mihai Găinușă a vorbit şi despre Florin Călinescu pe care l-a caracterizat în trei cuvinte pe cel din prezent și pe cel de acum 24 de ani.
Cu privire la trecut, Mihai Găinuşă a spus despre Florin Călinescu: „Talentat, bun organizator și arogant”. Cu privire la Călinescu din prezent ş-a descris: „arogant, și mai arogant, și mai puțin talent”, relatează ego.ro.