Prezența liderului Al-Qaeda în inima Kabulului a relevat apropierea dintre noii stăpâni ai Afganistanului și organizația teroristă, cu sfidarea angajamentelor asumate față de comunitatea internațională
Cartierul Sherpur, din centrul Kabulului, a devenit inaccesibil începând de marți, 2 august, dimineața. Cu câteva ore mai devreme, președintele american Joe Biden salutase o operațiune care l-a ucis pe liderul Al-Qaida, Ayman Al-Zawahiri, în timpul unei lovituri cu drone care a avut loc duminică, 31 iulie, în jurul orei 6 dimineața, ora Kabulului. Luni seara, secretarul de stat american, Antony Blinken, i-a pus pe noii stăpâni ai Kabulului cu spatele la zid, adăugând că „găzduind” acest om, talibanii „au încălcat în mod grav acordul de la Doha”. Încheiat în 2020, cu scopul unei retrageri totale a americanilor din Afganistan, acest acord îi obligă pe talibani să se asigure că teritoriul afgan nu devine din nou un refugiu pentru teroriști, scrie Ghazal Golshiri în Le Monde.
Prezența succesorului lui Bin Laden în inima Kabulului adâncește izolarea prelungită a talibanilor în lume, cu câteva zile înainte de prima aniversare a revenirii lor la putere, pe 15 august.
Marți, 2 august, pe drumul principal care duce spre locul în care a avut loc lovitura, câțiva soldați talibani urmăresc orice mișcare. „Urcă-te în mașină și pleacă de aici!” - le strigă jurnaliştilor, amenințând cu arma. Pe străzile din jurul casei vizate, talibani îmbrăcați în civil monitorizează situația. Comercianții preferă să spună că nu erau prezenți la momentul atacului. „Am auzit explozii duminică dimineața, dar eram acasă. Nu știm prea multe”, declară un tânăr care lucrează într-un magazin alimentar. Cu câteva ore mai devreme, luptătorii talibani se duseseră la unul dintre prietenii săi pentru a-i pune întrebări despre ceea ce a văzut în ziua ataului american.
Vecinul șefului poliției talibane
În Kabul, cartierul bogat Sherpur este cunoscut pentru vilele sale cu mai multe etaje, cu fațade opulente. În ultimii douăzeci de ani, aici au stat înalți lideri ai fostului regim, aici se află sediile organizațiilor umanitare internaționale și birourile anumitor mass-media. După căderea Kabulului, pe 15 august 2021, liderii talibani s-au mutat în vilele abandonate. Casa vizată pe 31 iulie era apropiată de cea a șefului poliției talibanilor din Kabul, Mawli Hamza.
Duminică dimineață, după ce știrea loviturii a fost difuzată de utilizatorii de internet, autoritățile talibane au încercat să minimalizeze incidentul, explicând că „o casă goală” a fost vizată de o rachetă, fără a anunța victime.
În cele din urmă, marți, după anunțul făcut de americani, purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a arătat cu degetul spre Statele Unite care, prin această lovitură, au încălcat acordul de la Doha. „Această lovitură este o reiterare a acțiunilor zadarnice din ultimii douăzeci de ani”, a declarat acesta într-o conferință de presă referindu-se la războiul condus de Statele Unite împotriva talibanilor, între 2001 și 2021.
Pe parcursul zilei de marți, Zabihullah Mujahid a preferat să publice rapoarte ale diferitelor ministere afgane despre realizările lor, la un an de la preluarea puterii. Până miercuri dimineață, nici purtătorul de cuvânt, nici vreun alt oficial al „Emiratului Islamic al Afganistanului” nu confirmaseră încă moartea bărbatului considerat creierul atacului din 11 septembrie 2001.
Potrivit unui înalt oficial al serviciilor secrete americane, citat de Associated Press, casa în care se afla Al-Zawahiri era deținută de un apropiat al liderului taliban Sirajuddin Haqqani. Acesta din urmă este ministrul de interne al regimului și șeful rețelei Haqqani, care a comis unele dintre cele mai grave violențe din ultimele două decenii.
Nemulțumiri în rândurile talibanilor
De la anunțul atacului au existat zvonuri legate de nemulțumiri și tensiuni în rândurile talibanilor, în special între această rețea și alte figuri talibane. Nu este o surpriză faptul că legăturile dintre Al-Qaeda și talibani continuă. În iulie, Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a fost informat de experți că al-Qaeda se bucură de o mai mare libertate în Afganistan sub talibani, dar că grupul se limitează la consilierea și sprijinirea noilor lideri ai țării. Potrivit aceluiași raport, luptătorii al-Qaeda, estimați la un număr între 180 și 400, sunt reprezentați „la nivel individual” în rândul unităților de luptă ale talibanilor.
Acești experți consideră că este puțin probabil ca Al-Qaeda să încerce să efectueze atacuri directe în afara Afganistanului, „din cauza lipsei de capacități logistice și a reticenței de a-și pune în pericol statu-quo-ul”, cum ar un refugiu sigur și resurse îmbunătățite. Cu toate acestea, în prima jumătate a anului 2022, Ayman Al-Zawahiri a multiplicat mesajele video și audio, repetând că Al-Qaeda ar putea concura cu organizația Stat Islamic pentru a prelua conducerea unei mișcări teroriste globale.
Pentru Asfandyar Mir, expert la Institutul American pentru Pace, moartea lui Ayman Al-Zawahiri, ucis de o lovitură americană, este „un reviriment pentru angajamentul americani-talibani”. „Începuturile dialogului dintre Statele Unite și alți actori internaționali cu talibanii s-au bazat pe faptul că aceștia din urmă au vrut să întoarcă pagina alegerilor înainte de 11 septembrie. Lovitura – și implicit prezența lui Al-Zawahiri la Kabul – subminează profund această presupunere, făcând aproape imposibil ca SUA și alți actori să crediteze cu încredere talibanii în orice problemă”, explică expertul.
Pentru talibani, consecințele acestei situații sunt semnificative. Statele Unite și aliații săi au încetat, de la căderea Kabulului, să mai trimită miliarde de dolari noilor stăpâni ai țării în fondurile de dezvoltare, chiar dacă aceiași bani au menținut guvernul anterior pe linia de plutire. Șapte miliarde de dolari (6,88 miliarde de euro) din activele naționale ale Kabulului sunt încă înghețate în Statele Unite și aproximativ 2,6 miliarde de dolari sunt blocate în Europa, în principal în Marea Britanie. Între timp, milioane de afgani sunt cufundați într-una dintre cele mai grave crize umanitare din lume. Prezența acum dovedită a lui Ayman Al-Zawahiri în inima Afganistanului complică și mai mult situația talibanilor în căutarea recunoașterii internaționale. (Traducerea: Ruxandra Lambru, RADOR)