După luni de tăcere, Angela Merkel condamnă deciziile lui Putin: „Operațiunea militară specială” este, de fapt, un război barbar

Sursă: Nadeshda Goettmann | Dreamstime.com

După luni de tăcere, care i-au adus o mulțime de critici privind politicile sale față de Moscova, fostul cancelar german și-a exprimat solidaritatea față de Ucraina. „Operațiunea militară specială” declanșată de Vladimir Putin în statul suveran pe data de 24 februarie este, în realitate, un „război barbar”, a transmis Angela Merkel, la un eveniment organizat pe data de 1 iunie.

Angela Merkel a condamnat pentru prima dată, în mod public, războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina. Fostul cancelar, care a condus Germania timp de 16 ani, până în luna decembrie 2021, a declarat că nu va oferi sfaturi „de pe margine” în această situație, însă a susținut eforturile Guvernului de a „găsi un final la acest război barbar”.

Angela Merkel a condamnat războiul lui Vladimir Putin

„Solidaritatea mea se îndreaptă către Ucraina”, a afirmat Angela Merkel la o ceremonie de rămas bun pentru președintele demisionar al confederației sindicale DGB, potrivit unui participant la un eveniment organizat pe data de 1 iunie, citat de agenția de presă internațională Reuters.

Vorbitoare fluentă de limba rusă care a crescut în fosta Germanie de Est comunistă, Angela Merkel și-a atras critici din partea Statelor Unite ale Americii, precum și din partea altor state pentru că a susținut proiectul gazoductului Nord Stream 2, conceput pentru a livra gaz rusesc direct în Germania. Succesul lui Angela Merkel, Olaf Scholz, a renunțat la proiect.

De asemenea, Angela Merkel a subliniat necesitatea de a continua să discute cu președintele Vladimir Putin chiar și după anexarea Crimeei și conflictul din estul Ucrainei, care au condus la impunerea unor sancțiuni din partea Occidentului.

Deși Angela Merkel, o conservatoare, a oferit o scurtă declarație la scurt timp după invazia Rusiei din februarie, spunând că nu există nicio justificare pentru încălcarea flagrantă a dreptului internațional, tăcerea ei ulterioară a ridicat o mulțime de semne de întrebare.

De ce nu a luat atitudine până acum fostul cancelar

Actorul Ulrich Matthes, un prieten al Angelei Merkel, i-a luat apărarea fostului cancelar, declarând săptămâna aceasta pentru revista Stern că războiul o îngrijorează, dar că nu a dorit să se implice în disputele purtate deja de alți lideri.

„Bănuiesc că nu vrea să fie un fel de cancelar secundar”, a spus actorul Ulrich Matthes despre Angela Merkel.

Alți politicieni germani, inclusiv fostul ministru de externe Sigmar Gabriel, au recunoscut că politica de reconciliere cu Rusia ar fi putut fi prea optimistă.

Confruntându-se cu criticile potrivit cărora Germania face prea puțin pentru a ajuta Ucraina, Olaf Scholz a declarat, miercuri, că Germania va furniza Ucrainei sistemul de apărare aeriană IRIS-T. La sfârșitul zilei, comisia parlamentară pentru buget a dat undă verde pentru ca un fond planificat de 100 de miliarde de euro pentru întărirea armatei germane să treacă vineri prin Parlament.