Simona Halep a făcut o operație de rinoplastie. Jucătoarea de tenis a mers la un specialist pentru intervenție, iar suma pe care a scos-o din buzunar nu a fost deloc mică. Sportiva a anunțat că se simte bine și că totul a decurs așa cum a sperat.
Simona Halep a făcut o operație de rinoplastie, iar cel care a realizat intervenția chirurgicală a fost medicul Daniel Popescu. Chirurgul Daniel Popescu (medic primar Chirurgie Plastica şi Reconstructiva) i-a pus sportivei leocuplast pe nas după operație, chiar dacă nu făcea asta în trecut. După rinoplastie și îndepărtarea atelei dorsale, leucoplasatul are rolul de a modela nasul, acesta fiind maleabil iar tapping-ul ajută la configurarea formei dorite.
Rinoplastia la care a fost supusă Halep presupune o vindecare în două faze: prima de 10 zile (inflamația țesuturilor) iar a doua constă în cicatrizarea internă (dureaza între 3 și 4 luni postoperator, cu supraveghere medicală pentru evitarea fibrozei. Riscul de deformare tardivă a nasului sportivei poate surveni dacă suportul nazal va fi afectat de utilizarea excesivă a grefelor de cartilaj.
Simona Halep s-a asigurat că va fi operată de unul dintre cei mai buni medici. Daniel Popescu are o metodă individualizată care nu necesită pansament în interiorul nasului. După operație, tenismena respiră direct prin nări. Într-o intervenție convențională se introduc în ambele nări meșe sau tuburi de silicon care compresează mucoasa nazală și sunt prevenite sângerarile.
De ce a ales Halep operația la nas
Simona ar fi trebuit să suporte 24 de ore aceste dispozitive care i-ar fi astupat nările obligând-o să respire pe gură. Din cauza blocarii drenajului sinusurilor, fața se umflă iar extragerea meșele, tampoanelor, tuburilor este foarte dureroasă. Sportiva a rămas o noapte la clinică pentru a beneficia de cel mai bun tratament.
Intervenția chirurgicală de schimbare a formei nasului lui Halep a fost un proces tridimensional care a fost condiționat de reperele anatomice faciale ale Simonei cu scopul de a obține atât estetica dorită de jucătoare cât și simetria care a justificat operația. Sportiva a plătit peste 5.200 de euro pentru a arăta așa cum își dorește.
Simona a fost intubată oro-traheal iar perioada de repaos post-operator este de o săptămână, timp în care Halep va menține pansamentul pe nas. De regulă se formează echimoze (vânătăi) în jurul ochilor care pot persista 5-10 zile. Nasul campioanei va rămâne edematiat și își va reveni în 10 zile, potrivit Pro Sport.