Rusia se îndreaptă cu pași rapizi spre o formă de guvernământ ce aduce aminte de epoca sovietică.
Odată cu apariția a două cărți ce conțin citate din Putin („Așa a grăit Putin” și „100 și 1 citate ale lui V. V. Putin”) care sunt disponibile în librăriile din întreaga Rusie, Putinismul ar putea obține statutul de ideologie și de direcție de cercetare, precum marxism-leninismul și maoismul. Conform agenției ruse de știri RBC, ”Comentarii actuale”, o publicație fondată de un think-thank apropiat de Kremlin, a anunțat lansarea unei serii de articole care examinează „Putinismul”, seria aflându-se sub auspiciile consilierului prezidențial, Vladislav Surkov. "Studierea putinismului ca ideologie funcțională a vieții de zi cu zi cu toate inovațiile sociale și contradicțiile sale productive este o inițiativă extrem de utilă", a declarat consilierul lui Putin pentru agenția de știri. Potrivit acestuia, Putinismul reprezintă „o abordare globală a vieții politice și o metodă de guvernare care funcționează bine”. Primul număr dedicat putinismului în revista Comentarii Actuale prezintă o imagine de ansamblu a articolelor dedicate președintelui rus și a politicilor sale publicate de o serie de publicații occidentale. Lista include un articol intitulat „Putin cel Mare”, apărut în revista americană Foreign Affairs . „Este păcat că au fost alese pentru început texte de origine străină. Ce să faci - nu există niciun profet în țara sa natală. Putinismul, pe cât de paradoxal ar părea, ne vine din Occident. Într-o lumină reflectată și astfel parțial distorsionată. Dar el este al nostru ", a scris Surkov într-un comentariu asupra acestei selecții de articole.