După Bebino, alt individ a fost atacat cu macete în Capitală! VIDEO
- Sandra Salagean
- 26 ianuarie 2020, 17:15
Roger Bogdan, cunoscut și ca „bodyguardul vip-urilor”, a fost la un pas să aibă soarta lui Marius Alecu, zis Bebino, după ce 16 indivizi mascați au sărit pe el cu macete și cuțite.
Bătaia a fost surprinsă de o cameră de filmat și a fost prezentată de cancan.ro.
“Totul s-a întâmplat în zona Unirii, aproape de Parcul Carol. Mă aflam întâmplător în zonă, îmi aşteptam prietena. La un moment dat, o maşină în care se aflau cinci persoane a oprit în faţa unui magazin. Au coborât trei băieţi pentru a-şi cumpăra ţigări, suc, Dumnezeu ştie ce. Ulterior, şoferul şi încă un băiat au plecat, în căutarea unui loc de parcare.
La doar câteva secunde distanţă, lângă băieţii care au coborât la magazin au oprit două maşini cu numere galbene, nu erau de România. Din ele au coborât persoane cu feţele acoperite cu cagule, înarmate cu bâte, cuţite, macete, săbii, gata de război, pentru a-i lovi pe cei trei băieţi”, a povestit, sub protecţia anonimatului, persoana care a trimis filmuleţul celor de la cancan.ro.
Potrivit martorului, Roger Bogdan şi amicii săi au luptat ca niște adevăraţi gladiatori, deşi oponenţii lor erau înarmaţi până în dinţi.
“Imediat, unul dintre prietenii celor trei băieţi a coborât rapid din maşină şi a fugit spre magazin. Atunci mi-am dat seama că băiatul respectiv este Roger. Eu, fiind un obişnuit al cluburilor de noapte, nu aveam cum să nu-l recunosc. În timp ce fugea spre amicii lui pentru a-i apăra şi-a dat seama că, la rândul lui, este urmărit.
S-a întors, iar alte persoane, cu cagule pe faţă, erau pe urmele lui. Înarmate cu săbii, topoare, bâte, cuţite, tot arsenalul. Una chiar a încercat să-l lovească, fără milă, cu o macetă. Roger s-a apărat şi s-a luptat ca un leu. Ca de altfel şi ceilalţi patru prieteni cu care era”, ne-a mai povestit martorul care a asistat la sângeroasa confruntare.
“Într-un final, Roger i-a doborât pe cei care au sărit pe el şi s-a dus spre magazin. Când a ajuns, atacatorii prietenilor săi erau deja pe jos. Amicii lui i-au pus la respect. În cele din urmă, agresorii s-au dezmeticit şi au luat-o la fugă. Erau vreo 15-16 persoane, repet, toate cu cagule pe faţă şi înarmate cu săbii, topoare, macete, bâte…
Atacatorii au venit cu trei maşini. Bătaia a durat 17 secunde pe ceas, totul s-a derulat foarte rapid”, a încheiat persoana care a filmat confruntarea dintre cele două tabere.