Săptămînalul Charlie Hebdo a apărut într-un tiraj de peste 3 milioane de exemplare cu o caricatură a Profetului Mahomed pe copertă.
Față de această știre, îmi permit cîteva modeste observații, unele în răspăr față observațiile făcute de multă lume bună din țară și din străinătate:
- Tirajul uriaș, cozile de la chioșcuri nu dau seamă de un succes profesional al primului număr de după tragedie. După opinia mea, acest număr e cîntecul de lebădă al publicației. Charlie Hebdo și-a bazat succesul și pe – dacă nu mai ales – scosul limbii la Establishment-ul din Franța. Un comentariu din numărul din 7 ianuarie face praf FMI, Banca Mondială, Comisia Europeană pentru dictatul lor asupra continentului. Publicația irita, revolta, producea scandal prin imaginea de rebelă, de publicație care nu stă la mîna nimănui. Tot ceea ce s-a întîmplat în Franța și în lume ca reacție la masacru a lăsat impresia unei confiscări a revistei de către Sistem. Establishment-ul din Franța, cel la care scotea publicația limba, a organizat Marșul de solidarizare, i-a aranjat apariția. Tragedia a fost confiscată de mașinăria Establishment-ului. Oricît ar părea de ciudat, această confiscare a tragediei, avînd drept moment central solidaritatea cu Charlie Hebdo a tuturor ștabilor și instituțiile de care-și bătuse joc revista pînă la atentat, au scos publicația din zona Rebelului, a Contestatarului, pentru a o închide în zona Oficialului.
- Caricatura cu Profetul Mahomed de pe copertă a fost interpretată de charlie-iștii noștri de pe malurile Dâmboviței ca dovadă că gazetarii francezi, dar mai ales ei, charlie-iștii noștri, sunt gata să sfideze moartea cînd e vorba de libertatea de expresie.
Caricatura, reprodusă și de presa noastră, mi-a plăcut. Spre deosebire de imbecilitățile provocatoare de pînă acum, ea chiar stîrnește rîsul. Dacă Islamul n-ar interzice reproducerea chipului lui Mahomed, sunt convins că această caricatură ar fi chiar pe placul fundamentaliștilor prin duioșia presupusă. Nu pot să nu observ că redactorii, cîți au putut fi adunați, n-au făcut-o de capul lor. Sunt sigur că li s-a sugerat această soluție: Nu putem apărea fără o caricatură.
Da, dar caricatura nu trebuie să fie ofensatoare. Cu primul număr a fost ușor. Cu al doilea va fi mai greu. Pentru că o dată trecută emoția colectivă, publicația va reveni la profilul obișnuit. Va mai publica ea caricaturi cu Profetul?
Nu cred:
- Autoritățile franceze se vor da peste cap ca noua redacție să nu continue linia redacției masacrate.
- Înainte de a pune mîna pe creion, mulți din redacție își vor aminti un adevăr. Da, a fost frumos, a fost Marș al solidarității, a fost Je Suis Charlie! Da, dar pentru cei apropiați asasinaților mortul de la groapă nu se mai întoarce.
- Nici cititorul francez nu cred că mai e dispus să cumpere o publicație care continuă să sfideze, deși știe ce dezastru a putut produce sfidarea.
După Miercurea tragică a Presei mondiale, s-au zis și s-au scris mult țumburucisme despre hotărîrea jurnaliștilor de a fi și mai dihai în ambiția de a nu ține cont de nimic.
Au fost vorbe spus la emoție. În realitate, Tragedia de la Charlie Hebdo a fost o lecție pentru întreaga presă mondială. O lecție nu despre frica de a scrie tot ce-ți trece prin cap, ci o lecție despre responsabilitatea de a nu scrie tot ceea ce-ți trece prin cap.
După 11 septembrie 2001, Lumea n-a fost aceeași. După 7 ianuarie 2015, Presa nu va mai fi aceeași!
Recomandările noastre
