Dunărea a atins deja nivelurile maxime pe sectorul de la Corabia până la Feteşti, din cauza precipitaţiilor înregistrate în bazinul Dunării și a propagării viiturilor din bazinul superior al Savei şi pe principalii afluenţi.
Administraţia Naţională Apele Române, consideră că fluviul rămâne sub cotele de atenţie.
Dunărea a avut astăzi cote ridicate pe sectorul românesc și debite în creștere, dar fără risc major de inundații, urmare a precipitațiilor.
"Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în bazinul Dunării, a propagării viiturilor formate anterior în bazinul superior al Savei şi pe principalii afluenţi, Dunărea atinge astăzi niveluri maxime pe sectorul românesc, de la Corabia până la Feteşti, dar acestea rămân sub cotele de atenţie”, declară Administraţia Naţională Apele Române.
Nu există un risc major de inundații cauzate de fluviul Dunărea
Apele Române consideră că riscul de inundații este redus în acest moment, chiar dacă nivelul Dunării a crescut.
„Prin urmare, chiar dacă Dunărea se află în regim de ape mari, debitele sunt tranzitate în siguranţă pe sectorul românesc, riscul de inundaţii fiind redus", a precizat instituţia, într-o postare pe pagină de Facebook.
Dunărea a mai avut cu puțin timp în urmă același debit
Dunărea a mai înregistrat o dată, un debit de 7400 mc/s la intrarea în ţară în perioada 30 septembrie -1 octombrie, potrivit sursei citate.
Debitul Dunării la intrarea în ţară (în secţiunea Baziaş) a fost astăzi, de 6900 mc/s şi va fi în creştere în următoarele cinci zile ajungând în jurul datei de 13 octombrie la un debit de 7300 mc/s, ceea ce este aproape dublu faţă de media multianuală a lunii octombrie (3850 mc/s), conform prognozei emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.
În perioada 14-15 octombrie, debitele Dunării vor înregistra o uşoară scădere, până la valoarea de 7200 mc/s.
Nu cu mult timp în urmă, în 20 septembrie, capitala Ungariei, Budapesta, s-a confruntat cu una dintre cele mai grave inundații din ultimii ani, cauzate de ploile torențiale care au alimentat fluviul Dunărea. Nivelul apei a crescut alarmant, depășind cotele de siguranță și inundând zone extinse ale orașului, inclusiv clădiri emblematice precum Parlamentul Ungariei.