Luni a început Săptămâna Patimilor, cea mai profundă şi mai zguduitoare săptămână a creştinismului şi, poate, a întregii civilizaţii. Este săptămâna în care au loc cele mai importante evenimente din istoria mântuirii, începând cu ultimele învăţături trimise de Hristos ucenicilor Săi şi sfârşind prin Jertfa de pe cruce, punct culminant al întregii activităţi a Mântuitorului: iertarea păcatelor omenirii.
Cina cea de Taină, vinderea lui Hristos de către Iuda, Patimile, Răstignirea, Coborârea lui Hristos la Iad... acel sfâşietor strigăt: „Eli, Eli, lama sabachthani” (Doamne, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?!). Dumnezeu plânge. Dumnezeu suferă pentru că e părăsit de oameni. Iar Dumnezeu a fost şi om. „Ecce Homo” („Iată Omul”) a spus Pilat din Pont când l-a prezentat pe Hristos mulţimii!
„A trăi Paştele - asta presupune a te duce la Biserică; a te ruga acolo; a te supune - ceară moale şi receptivă - tuturor sugestiilor transcendenţii; a te pregăti pentru coborârea harului, lăsându-te purtat pe unda caldă şi învăluitoare a cultului - minunată propedeutică la deschiderea cerurilor. Înţeleg însă că asta nu se mai poate”, scria, parcă ieri, Nae Ionescu (ziarul „Cuvântul”, 1 mai 1932).
Da, nici azi mulţi dintre noi nu mai ştim să sărbătorim Paştele. Postul pare a fi un obicei arhaic, specific numai babelor. Sau a fost confiscat de vedete anorexice care sunt vegetariene şi presupun că neconsumând carne sunt mântuite apriori. O vorbă proastă mă ucide: ce, astea mai sunt vremuri să ţii post, să mergi la biserică? Creştinismul pare în mintea unor pseudointelectuali - spun pseudo pentru că cei autentici au frică de Dumnezeu - un simplu ritual, o legendă.
„Hristos a Înviat/ Adevărat a Înviat” este o formă de salut creştinească utilizată timp de 40 de zile, de la Paşti până la Înălţare. Este cea mai scurtă, cea mai concisă mărturisire creştină care există! O superbă doxologie! Ţăranul nu era şi nu este un mare teolog, un atent specialist al celor sfinte. El crede simplu, trăieşte! Iar atunci când este salutat aproape interogativ: „Hristos a Înviat?!”, el răspunde simplu, pur şi curat: „Adevărat a Înviat!”. Nu are dubii sau ifose de intelectual. El crede cu tărie. El ştie ancestral, simte că Învierea este punctul central al creştinismului, piatra de temelie a credinţei în Fiul Omului. Pentru că ne spune Sfântul Apostol Pavel: Dacă nu ar fi înviat Hristos, zadarnică ar fi fost credinţa noastră! Fără Înviere, creştinismul se alătură probabil altor curente filozofice, altor religii obscure... Ce-ţi oferă religia, la urma urmei? Un cod de morală, o despărţire a binelui de rău, dar şi o speranţă. Încrederea într-o nouă viaţă după cea pământească.
Fără mormântul gol, fără biruinţa asupra morţii, Iisus Hristos ar rămâne un mare înţelept, nu un Mântuitor. Salutul-mărturisire „Hristos a Înviat/ Adevărat a Înviat” e cu atât mai frumos cu cât vorbeşte despre Hristos, despre Mântuitor la prezent. Învierea este un fapt actual, este repetitivă. Nu-i o banală tradiţie, un ritual sau o comemorare a unui fapt istoric. Ci un prezent continuu! Hristos ne este contemporan. Fiul lui Dumnezeu se jertfeşte permanent pentru noi! Adevărat a Înviat! Să aveţi parte de Învierea lui Iisus Hristos!
Recomandările noastre
