Dumitru Obadă, ales președinte al Consiliului Superior al Procurorilor
- Iuliu Vlădescu
- 3 ianuarie 2024, 16:52
Fostul agent guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului Dumitru Obadă, a fost ales președinte al Consiliului Superior al Procurorilor.
Votul pentru șefia CSP s-a desfășurat prin vot secret. Dumitru Obadă a fost singurul procuror care s-a înscris la aceste alegeri.
Dumitru Obadă, ales cu nouă voturi în fruntea CSP
Fostul agent guvernamental la CEDO al Republicii Moldova a fost ales cu nouă voturi.
„Mulțumesc pentru votul acordat. Este un semn că toți ne dorim o schimbare și să începem activitatea cu dreptul. Este important să acționăm. Nu este un mandat ușor, provocări vor fi, dar prin dialog le vom depăși”, a declarat Obadă.
Noii membri al Consiliului Superior al Procurorilor (CSP) au fost aleși la Adunarea Generală a Procurorilor. Astfel, în noua componență au trecut cinci procurori.
Cine este Dumitru Obadă
În 07 mai 2021, Obadă a fost numit în funcția de procuror-șef al Secției analiză criminologică, avizare și propuneri de legiferare din cadrul Direcției politici, reforme și protecția intereselor societății a Procuraturii Generale. Asta după ce, pe 29 aprilie 2021, el fusese propus pentru această poziție de Consiliul Superior al Procurorilor .
Începând cu 04 iulie 2016, Dumitru Obadă a fost procuror în cadrul Procuraturii Anticorupție. Anterior, el a fost procuror șef de secţie în cadrul Procuraturii Generale, de pe 17 octombrie 2013.
Care este componența CSP
Reamintim că în Adunarea Generală a Procurorilor din Republica Moldova, care a avut loc vineri, 22 decembrie, procurorii au ales noua componență a Consiliului Superior al Procurorilor (CSP).
Din noua componență a Consiliului Superior al Procuraturii fac parte: Dumitru Obadă – din partea procurorilor Procuraturii Generale și Aliona Nesterov, Eduard Panea, Elena Roșior și Olesea Vîrlan – din partea procuraturilor teritoriale și a celor specializate.
Ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, le-a urat, atunci, noilor membri „mult succes, voință și perseverență, pentru a schimba spre bine lucrurile în sistemul procuraturii și în societate”.