Corupția, autoritarismul și subestimarea lucrărilor științifice sunt motivele pentru care ei susțin protestele, scrie Duma.
170 de oameni de știință și specialiști de la Academia Bulgară de Științe (BAN) susțin protestele din Bulgaria și au cerut demisia guvernului, printr-o scrisoare deschisă. Ei sunt indignaţi din cauza „aprofundării arbitrariului guvernamental, precum si de practicile incompetente și corupte ale coaliţiei conjuncturale”.
„Ei consideră că stilul autocratico-mafiot de a dispune de resursele umane și materiale ale Bulgariei a dobândit statut de politică socială, economică și financiară. Scrisoarea conține critici dure legate de administrarea fondurilor UE și a bugetului de stat.
Academia Bulgară de Științe de la Sofia este indignată de faptul că activitatea științifică este apreciată mai puțin decât munca din domeniul igienei, și că „sistemul judiciar a devenit slugă a executivului, iar parchetul execută rușinos și obraznic ordinele politice”.
“Nu se mai poate astfel”, susțin ferm oamenii de știință. “Practicile incompetente și corupte ale coaliției conjuncturale au adus Bulgaria pe ultimele locuri în toate evaluările publice și în statistici. Națiunea bulgară e în scădere, are cea mai scăzută speranță de viață din Europa și cea mai mare mortalitate din lume, se află în condiții de corupție răspândită și dependențe oligarhice și feudale", afirmă BAN.
Stilul autocratico-mafiot de a dispune de resursele umane și materiale ale Bulgariei a dobândit statutul de politică socială, economică, financiară, se arată într-o altă concluzie a acestora.
Oamenii de știință subliniază că vârfurile puterii au fost umplute de partizani incompetenți, necinstiți, care depind de bani. “Principalul instrument politic, bugetul de stat, a fost făcut de ani buni cu copy/paste, cu excedente deliberate - pentru a se fura „legal”. Sute de milioane de leva din bani publici sunt distribuiți în funcție de interese conjuncturale și fără control parlamentar. "Bugetul sănătății este majorat în fiecare an, pentru a delapida miliarde, iar starea de sănătate a populației se deteriorează. Asistența medicală este în colaps de cadre, deficitul de specialiști medicali calificați amenință deja sănătatea publică cu un dezastru”, sunt dezgustație cei de la BAN.
Oamenii de știință consideră că fondurile UE sunt distribuite în conformitate cu schemele partidelor și cu scheme de corupției, sunt cheltuite în mod iresponsabil și umplu bugetele partidelor. Aceștia remarcă faptul că educația este în impas, iar copiii analfabeți funcțional predomină deja.
"Munca științifică este apreciată mai puțin decât cea pentru igienă. Atitudinea față de centrul științific, spiritual și de experți al Bulgariei – BAN - este umilitoare. Dezvoltarea științei și inovării este neglijată, ca o condiție pentru progresul economic al țării. Științele sociale sunt poluate de prezența tolerată a vânzătorilor de palat cu titluri științifice", subliniază ei.
Potrivit scrisorii, sistemul judiciar a devenit sluga executivului, iar parchetul execută cu nerușinare ordine politice și păzește practici penale. „Nimeni nu crede că acest guvern este capabil să organizeze alegeri fără o sumă imensă de voturi cumpărate, voturi nevalide, „suflete moarte” și „turiști”, cred oamenii de știință, potrivit cărora gestionarea incompetentă a infecției COVID amenință să devină o altă catastrofă. “Nu se mai poate așa!" Atunci când guvernul a încălcat moral și toate valorile sociale și își exercită arogant arbitrariul prin instituții, nesupunerea civică este singura formă legală de comportament public", a concluzionat BAN.
Între timp, protestele din Sofia continuă în forță. Intersecția de la Podul Orlov și zona din fața Consiliului de Miniștri rămân blocate. Protestatarii din Varna și-au reconstruit tabăra de corturi din fața primăriei din oraș. Președintele socialiștilor din Sofia, Kaloian Pargov, l-a criticat dur pe primarul Sofiei, Yordanka Fandâkova, pentru lipsa de organizare în timpul protestelor de la Sofia.
Potrivit acestuia, există o abdicare completă a municipalității Sofia de la atribuțiile sale. El spune că primăria încă nu are un plan de acțiune pentru depășirea inconvenientelor legate de transport, cu care se confruntă locuitorii și turiștii din Sofia. Pargov întreabă de ce nu au fost făcute linii temporare de autobuz pentru transportul pasagerilor din zonele blocate și de ce biletele acestora nu sunt valabile pentru toate liniile de transport public.
„De ce nu au fost amânate unele dintre reparațiile planificate pentru luna august, pentru a nu îngreuna și a nu se concentra traficul în punctele supraaglomerate?”, a întrebat președintele Partidului Socialist Bulgari de la Sofia.(DUMA)