Duma de stat din Rusia se reunește în sesiune extraordinară: „Sunt probleme care necesită o soluție urgentă”

Sursa foto: EVZ

Duma de stat din Rusia se reunește în sesiune extraordinară. Anunțul privind o sesiune extraordinară a fost făcut pe canalul de Telegram al Dumei de Stat. Nu se menționează care este însă urgența, dar se specifică faptul că nu are legătură cu războiul din Ucraina.

Duma de Stat din Rusia se va întruni în cadrul unei sesiuni extraordinare din cauza unor „probleme urgente“, care necesită rezolvare. Anunțul vine la doar cinci zile după încheierea sesiunii ordinare.

Pe 11 iulie, Consiliul Dumei de Stat a Federației Ruse va analiza problema organizării unei sesiuni plenare extraordinare a Camerei inferioare a Parlamentului Rusiei. Anunțul a fost făcut pe canalul Telegram al Dumei de Stat.

„Necesitatea unei sesiuni plenare extraordinare se datorează faptului că s-au acumulat întrebări care necesită o soluție urgentă. Vor fi luate în considerare și inițiativele guvernamentale“, se arată în mesajul de pe Telegram. Nu se specifică însă clar ce documente necesită o examinare urgentă.

Ședința extraordinară nu ar avea legătură cu războiul din Ucraina, potrivit unei surse din Duma de Stat care a declarat că este necesar să se accepte inițiativele guvernamentale introduse anterior și să se rezolve o serie de probleme de personal, scrie meduza.io. Dacă Consiliul aprobă organizarea unei sesiuni plenare extraordinare, aceasta va avea loc pe 15 iulie.

Legi pe bandă rulantă

Ultima ședință a sesiunii de primăvară a Dumei de Stat a avut loc în 6 iulie. Președintele acestuia, Viacheslav Volodin, a raportat că din ianuarie, deputații au adoptat 361 de legi, dintre care „35,2% sunt semnificative din punct de vedere social”.

În același timp, 1.203 proiecte de lege au rămas în curs de examinare. Pe 8 iulie, deputații trebuiau să înceapă să lucreze cu alegătorii din regiuni, iar din 18 iulie, să plece în vacanță. Sesiunea de toamnă este programată să înceapă pe 30 august.

Putin se teme de o revoltă

Duma de Stat a adoptat săptămâna trecută o lege care este menită să îi  pedepsească pe toți cei care critică invazia Rusiei în Ucraina. Aceasta arată clar că Vladimir Putin se teme de revolta poporului.

Moscova a stabilit ca persoanele care îndeamnă la acţiuni împotriva securităţii ţării să primească până la şapte ani de închisoare. Legea a înăsprit de asemenea pedepsele aplicate pentru spionaj şi în caz de „colaborare confidenţială cu străinii”.

Apelurile publice individuale de a acţiona împotriva securităţii Rusiei vor fi de acum pedepsite cu pedepse cuprinse între doi și patru ani de închisoare. Pedeapsa poate fi mărită la cinci ani de detenţie în cazul unor astfel apeluri difuzate de către mass-media şi la şapte ani dacă se fac în grup organizat.

Actele de strângerea şi transmitere -către un inamic- de informaţii „susceptibile să fie utilizate împotriva forţelor ruse” vor fi pedepsite cu până la douăzeci de ani de închisoare. De asemenea, „colaborarea confidenţială cu străinii” poate fi sancţionată cu până la opt ani de închisoare.