Duelul Clinton-Obama se încheie în aprilie

Prezidenţiabilii democraţi Hillary Clinton şi Barack Obama şi-au revendicat fiecare victoria în „Supermarţi“, scrutinul-maraton în cadrul căruia democraţii şi republicanii au votat pentru desemnarea candidatului unic în 24 de state americane.

În timp ce Clinton pretinde că a obţinut „cele mai multe voturi şi cei mai mulţi delegaţi“, Obama susţine că a câştigat „cele mai multe state şi cei mai mulţi delegaţi“, relevă BBC. Amândoi recunosc însă că bătălia dintre ei se duce în continuare pe muchie de cuţit. În aceste condiţii, preşedintele Comitetului Naţional al Democraţilor, Howard Dean, a apreciat că situaţia se va clarifica în circa două luni.   „Cred că vom avea un candidat pe la mijlocul lui martie sau în aprilie. Dacă nu, va trebui să mergem înainte cu ambii candidaţi şi să facem un fel de înţelegere“, a declarat acesta. Ideea unui tandem Clinton-Obama a fost speculată anterior şi de presa internaţională, care a comentat că un astfel de „tichet“ ar reprezenta lovitura de graţie dată de democraţi republicanilor. Întrecere pe bani Dincolo de speculaţiile privind turnura pe care o va lua campania electorală a democraţilor, „Supermarţea“ a avut un efect imediat în plan financiar atât în ceea ce-l priveşte pe Obama, cât şi în ceea ce o priveşte pe Clinton. Echipa de campanie a senatorului de Illinois a anunţat că a strâns 3 milioane de dolari în numai 24 de ore de la închiderea birourilor de vot.

În schimb, senatoarea de New York a alocat 5 milioane de dolari pentru campania pentru Super Tuesday din fondurile sale personale. „Am dat aceşti bani pentru că eu cred în campanie (...), dar adversarul meu a reu- şit să strângă mai mulţi bani“, a explicat Clinton.