Dubla măsură cu care ministrul Justiției, Stelian Ion, evaluează avizele CSM, în funcție de interesele de moment, dezvăluite într-un articol publicat de site-ul Inpolitics.
Ministrul Justiției, Stelian Ion, evaluează după o dubla măsură, în funcție de interese, avizele CSM. Site-ul Inpolitics lansează un atac la adresa ministrului, într-un text de opinie, „Avizul CSM – elasticul de la chiloții lui Stelian Ion”.
În material sunt prezentate două situații în care Stelian Ion are abordări diferite în ceea ce privește avizul CSM. În urmă cu un an, el îl acuza pe președintele Klaus Iohannis că nu respectă acest aviz, la numirea unor procurori șefi.
„Anul trecut, în februarie, USR, cu deputatul Stelian Ion în frunte, era indignată profund de refuzul președintelui Klaus Iohannis de a respecta avizul negativ al CSM în cazul propunerilor de procurori șefi – așa cum se cerea și în raportul MCV – și amenința cu sesizarea Comisiei Europene”, se arată în textul publicat.
Stelian Ion are altă opinie, anul acesta, când CSM a avizat negativ proiectul de lege care vizează desființarea SIIJ. De această data, ministrul Justiției a decis că avizul este consultativ și a decis să-l ignore.
„Anul acesta, tot în februarie, USR, cu ministrul Stelian Ion în frunte, e indignată profund de ideea unora că ar trebui respectat avizul negativ al CSM în privința desființării SIIJ. Așa că anunță că nu se va ține cont de el. Comisia Europeană o avea ceva de zis”, se mai arată în textul publicat pe Inpolitics.
Stelian Ion, în urmă cu un an
În susținerea celor două poziții, site-ul a prezentat două luări de poziție divergente ale actualului ministru. Acestea datează din 20 februarie 2020 și, respectiv, 12 februarie 2021.
„Numirile făcute de domnul președinte astăzi încalcă în mod flagrant recomandările Comisiei Europene din MCV și reprezintă o gravă greșală. Am spus și am solicitat ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, să oprească aceste nominalizări, această procedură. Lucrurile s-au agravat în momentul în care ceea ce a spus noi s-a confirmat. CSM a dat aviz negativ pe două dintre propuneri”, spunea Stelian Ion, pe 20 februarie 2020
„Cu privire la aceste două propuneri care au primit aviz negativ, din punctul nostru de vedere, ar fi trebuit retrasă procedura, sau domnul președinte ar fi trebuit să le respingă”, a spus el.
El comenta decizia președintele Klaus Iohannis care a semnat decretele pentru numirea noilor procurori-șefi. Este vorba de Gabriela Scutea la Parchetul ÎCCJ, Crin-Nicu Bologa la DNA și Elena-Giorgiana Hosu la DIICOT.
Doi dintre aceștia, Gabriela Scutea şi Giorgiana Hosu aveau aviz negativ de la CSM.
Dubla măsură cu care Stelian Ion analizează avizele CSM
La un an distanță, același Stelian Ion vede total pe dos avizul dat de CSM. Mai ales că este vorba despre un proiect de lege destul de contestat în lumea juridică, pentru desființarea SIIJ.
„După cum știți, ieri a fost o ședință în cadrul CSM, o ședință lungă, în care s-a dezbătut acest proiect, s-a dat un aviz negativ. Vreau să fac precizarea că avizul este consultativ și am decis, în urma analizării tuturor argumentelor să trimit mai departe acest proiect. Pentru mine, avizul negativ din partea CSM reprezintă o dezamăgire”, a spus Stelian Ion pe 12 februarie 2021.