Drumul şpăgii în cazul tunului de 1 miliard de euro

Drumul şpăgii în cazul tunului de 1 miliard de euro

Lichidatorul combinatului din Moldova Nouă a vândut ilegal patrimoniul acestuia, o miză de un miliard de euro.

Pe 19 ianuarie 2011, Adunarea Creditorilor SC Moldomin SA - care deţine o serie de mine cu rezerve de cupru de un miliard de euro - a aprobat valorificarea "la pachet" a bunurilor din patrimoniul combinatului. Tot atunci s-a hotărât că principalul creditor, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (85%), să facă parte din comisia de negociere. Alba-neagra cu legislaţia

După trei luni, lichidatorul Răzvan Train Zăvăleanu (RTZ&Partners) a schimbat ilegal regulamentul şi a modificat cu de la sine putere condiţiile de vânzare. El a împărţit patrimoniul companiei în loturi, fără să ceară aprobarea creditorilor şi fără să existe un raport de evaluare pentru fiecare bun în parte. Apoi, pe 26 iulie, l-a eliminat pe reprezentantul ANAF din componenţa comisiei de negociere şi nu i-a mai permis decât să asiste ca observator la negocierile cu potenţialii cumpărători. Lichidatorul nu i-a dat voie reprezentantului statului să semneze procesul verbal cu obiecţiuni şi a refuzat să semneze nota întocmită de inspectorii statului. Urmare a acestor abuzuri, ANAF a solicitat supendarea procedurii până la judecarea pe fond a cererii de anulare. Pe 1 august 2011, Tribunalul a aprobat cererea de suspendare, dar reprezentanţii ANAF au reuşit să comunice lichidatorului hotărârea, doar prin afişare, în puterea nopţii, pe uşa lichidatorului. Pagubă de 11 milioane de lei Înainte de suspendare, în faza finală a negocierilor rămăseseră Mineco Elveţia şi KDF Energy, condusă de George Brăiloiu, cel care a cumpărat acte şi scrieri aparţinând lui Emil Cioran şi le-a donat statului. Pe 26 iulie, înainte de suspendare, elveţienii au oferit 14 milioane de lei, iar KDF a ridicat miza la 25 de milioane lei.

Potrivit procedurii, cei doi competitori mai aveau o etapă, să supraoferteze. Lichidatorul i-a sugerat însă KDF că ar putea renunţa la licitaţie, dacă sunt nemulţumiţi de suspendare. KDF şi-a retras oferta, generând suspiciunea că au fost doar "iepuri" în cursa în care Mineco Elveţia era singurul agreat. Pe 14 septembrie, când s-a reluat procedura, după respingerea cererii de anulare depusă de ANAF, Mineco nu a mai "plusat" şi a câştigat bunurile pentru numai 14 milioane de lei. Pe 15 martie, după ce recursul ANAF a fost respins de Curtea de Apel Timişoara, vicepreşedintele Cătălin Şerban a fost arestat pentru că a primit mită pentru a interveni pe lângă magistraţii care au judecat cauza. 60 de mii de euro a cerut, iniţial, judecătorul arestat

FILMUL MITEI 

Şerban şi-a sunat denunţătorul din casa unui coleg

Judecătorul corupt de la Timişoara, care a cerut 50.000 de euro pentru a interveni pe lângă trei colegi pentru soluţii favorabile, nu a intrat în biroul notarial al soţiei sale când denunţătorul a lăsat valuta. Banii au fost primiţi de la doi afacerişti elveţieni de origine sârbă, în localitatea Biserica Albă, Serbia. Ca în filmele cu mafioţi, directorul Moldomin Moldova Nouă, Iacob Chişărău s-a deplasat în Serbia împreună cu şeful poliţiei din Moldova Nouă, Nicolae Sava. Întâlnirea din parcare

În parcarea unui hotel erau aşteptaţi de o maşină neagră. Un individ i-a înmânat un plic pentru vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara, Nicolae Cătălin Şerban. După ce au trecut graniţa, maşina poliţistului a fost oprită de procurori şi percheziţionată. Potrivit interceptărilor din motivarea arestării, Şerban era ne­răbdător să primească banii. La un moment dat, în interceptări apare Marian Mihăilă, preşedinte al Senatului Universităţii "Eftimie Murgu" din Re­şiţa, fost ofiţer SIE şi intermediar între judecător şi Chişărău. "Sunt presat şi eu la rândul meu de alţii şi dacă nu rezolvăm atunci nu mai pot apela", i-a spus Şerban lui Mihăilă. A OMORÂT TREI TINERI PE ŞOSEA. DOSARUL STĂ LA SERTAR

După atâtea şpăgi, Chişărău are imunitate la Justiţie în Banat

Georgeta Petrovici

La un an de când a adus doliul în trei familii din Reşiţa, directorul Moldomin, Iacob Chişărău, trage de timp pentru a scăpa de pedeapsă. În mai 2011, a intrat într-o depăşire pe contrasens şi a spulberat o maşină care circula regulamentar şi în care se aflau patru studenţi. Trei au murit pe loc, al patrulea a rămas cu sechele pe viaţă. Dosarul de ucidere din culpă nici măcar nu a ajuns în instanţă, fiind blocat la procurorii care aşteaptă de 8 luni o expertiză tehnică. Familiile îndoliate spun că, în tot acest timp, Chişărău nu le-a spus nici măcar: "Îmi pare rău, îmi cer iertare". Nu aveau nicio ieşire, doar moartea în faţa lor

Pe 6 mai 2011, consilierul judeţean Chişărău, aflat la volanul unui VW Touareg, se grăbea să ajungă la Timişoara, la ziua fiicei sale. Singurul supravieţuitor al accidentului provocat de Iacob Chişărău nu şi-a revenit nici acum complet.

Pentru că trei luni a fost imobilizat, şi-a pierdut şi locul de muncă, fiind profesor de sport, şi nici nu şi-a mai terminat facultatea. "Din păcate, îmi amintesc fiecare detaliu. Pe pasajul de la Şag am văzut Touaregul cum încerca să depăşească şi a intrat brusc pe sensul nostru de mers. În momentul acela am ştiut că ne va lovi. Eram pe pasaj, nu puteam trage dreapta, nu aveam unde ieşi. Alternative era să plonjăm în gol de la înălţime. Cei doi băieţi din faţă, Marcel şi Romeo au murit pe loc. Caius, care stătea lângă mine, a mai trăi două minute. Când m-am uitat la el, îi dădea sângele pe gură", îşi aminteşte Alexandru Tamaş. Nicio grabă la Parchet

Tânărul spune că, dincolo de faptul că accidentul i-a ucis cei mai buni prieteni şi că i-a distrus viaţa, cel mai mult îl doare că în dosarul în care este cercetat Iacob Chişirău nu se mai întâmplă nimic de aproape un an. Procurorii nu sunt impacientaţi: "Aşteptăm rezultatul expertizei criminalistice dispuse în cauză pentru a stabili condiţiile în care s-a produs accidentul", spune procurorul Camelia Niculescu, purtătotul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Expertiza a fost cerută în iulie 2011, a primit termen de finalizare opt luni şi, în ciuda faptului că acesta a fost depăşit, nici măcar nu a fost dată în lucru experţilor, după cum recunoaşte dr. Cristian Neghină, directorul Laboratorului de Expertize Criminalistice Timişoara: "Această expertiză aşteaptă la rând, nu a fost încă începută, deşi munca efectivă într-un astfel de dosar este de la 3 la 5 zile". MUŞAMALIZARE

Încălcări grave ale statului de drept

Avocatul familiilor victimelor, Vlad Hosu, susţine că ancheta este tergiversată inten­ţio­nat. "Stagnăm de prea mult timp", spune avocatul. El explică faptul că sunt mai multe elemente care probează faptul că ancheta nu îşi are cursul firesc: "Faptul că expertiza întârzie e doar un aspect. Apărarea lui Iacob Chişărău se bazează pe faptul că ar fi suferit un accident vascular cerebral cu o frac­ţiune de secundă înaintea accidentului. A fost investigat imediat după accident de trei medici şi niciunul nu a evidenţiat atacul cerebral. A doua zi, învinuitul şi-a scos, de la un cabinet privat din Timişoara, o adeve­rinţă care certifică atacul cerebral. În ianuarie a fost inves­tigat la IML fără ca expertul plătit de noi să asiste. Este o încălcare gravă a procedurii." TRAGIC. Chişărău a spulberat maşina în care se aflau cei patru tineri FOTO: ADRIAN PÎCLIŞAN

ÎN MEMORIA VICTIMELOR

Familiile cer: finalizaţi o dată acest dosar!

Aceasta este numai o "talpă" pusă anchetei, în timp ce părinţii celor trei tineri morţi se plâng că sunt sfidaţi în permanenţă. "N-a avut niciun moment de regret" "A trecut un an de la accident, iar el niciodată nu a venit să spună că îi pare rău, sau nu s-a gândit să ne transmită o vorbă bună prin avocat. Are bani, învârte afaceri, îşi permite să dea şpagă zeci de mii de euro şi îşi vede de viaţa lui, cu chermeze şi tot felul, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat. Asta în timp ce noi suntem sfidaţi în permanenţă, am ajuns să umblăm pe la psihologi şi nu ne mai găsim liniştea. A demonstrat tot timpul că nu îi pasă, că nu a avut niciun moment de regret", spune Zlatia Cocar, o mamă căreia i-a murit singurul copil în accidentul produs de Iacob Chişărăru. "Trageţi-i de guler pe procurori"

Avocatul lui Chişărău, Vlad Mănăilă, nu vede nimic suspect în această cauză. Nu i se pare că dosarul merge prea încet. "Atâta vreme cât dosarul se află la Parchet, cum poate o parte să tergiverseze? Dacă vi se pare că ceva miroase urât, mergeţi la Parchet şi luaţi-i de guler pe procurori", a spus avocatul lui Chişărău. Citiţi şi:

  • EXCLUSIV. SRI şi DNA au distrus visul de un miliard de euro al unor mega-afacerişti
  • Dosarul „Mită la judecător”. Povestea şpăgii de 50.000 de euro de la Biserica Albă, din Serbia
  • Cetățeni străini, căutați în dosarul "Mită pentru judecător"
  • Noi detalii explozive: Mita la judecător a fost precedentă de un alt flagrant. Chişărău şi Sava, încătuşaţi şi culcaţi la pământ
  • EXCLUSIV: Miză uriaşă în Afacerea "Mită la judecător"
  • Şpaga la vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara: pe bacnote scria cu cerneală invizibilă „trafic de influenţă”
  • Şpaga la vicepreşedintele Curţii de Apel Timişoara: pe bacnote scria cu cerneală invizibilă „trafic de influenţă”

Ne puteți urmări și pe Google News