Multe dintre medicamentele pe care le considerăm banale pot ieși fals-pozitiv la DrugTest, iar șoferii opriți în trafic de polițiștii de Rutieră se pot trezi fără permisul auto. Problema a fost denunțată, în ultimele luni, de specialiști, însă autoritățile, în lipsa unei soluții mai bune, continuă să folosească aceste aparate.
Teste antidrog dau multe rezultate fals-pozitive. Cel mai nou caz este cel al vatmanului STB care a ieșit pozitiv la amfetamină, deși luase un banal nurofen, după un accident mortal produs pe șoseaua Progresului din Capitală.
Conducătorii auto trebuie să fie foarte atenți înainte de a pleca la drum. Poliția Română a transmis că șoferii trebuie să se informeze personal cu privire la medicamentele pe care le consumă. Multe dintre acestea sunt contraindicate pentru condusul mașinilor.
Semnul distinctiv de pe ambalaj
Medicamente contraindicate șoferilor au un semn distrinctiv pe ambalaj, care îi avertizează pe șoferi. Este vorba despre un triunghi alb, cu margini roșii și cu un semn de exclamație în interior. Dar altele, deși nu provoacă reacții psihoactive, pot da rezultate fals-pozitive la DrugTest.
Când vine vorba de testele antidrog, cele mai "periculoase" medicamente sunt cele pentru tratarea durerilor, care pot conține, în cantități mici, opiacee, precum morfina. Paracetamolul și ibuprofenul sunt pe "lista neagră".
Pe aceeași listă sunt calmantele, antidepresivele și unele spray-uri nazale, care pot ieși pozitive la DrugTest, întrucât ar putea avea în compoziție amfetamină. De asemenea, siropurile de tuse care conțin codeină vor fi detectate la testele antidrog.
Legea nu face diferențe
În România, mii de persoane riscă, anual, condamnarea injustă ori suspendarea permiselor auto - după efectuarea DrugTest - pentru că au în organism cantități inactive irelevante de substanțe psihoactive. Legea nu face diferențe și spune că o persoană se află sub influența substanțelor psihoactive de câte ori în organismul său au fost introduse - prin ingerare, injectare, inhalare, fumat sau prin orice alt mod - substanțe susceptibile sã producă efecte psihoactive, find irelevantă, sub acest aspect, cantitatea de substanță consumată sau depistată în probele biologice ale făptuitorului.”