DROGUL pe care teroriştii ISIS îl folosesc în ATROCITĂŢILE pe care le comit

Substanţa halucinogenă are în compoziţie molecule de fenetilină şi amfetamină. Un profesor de la Universitatea New South Wales a analizat comportamentul membrilor grupării teroriste şi a ajuns la concluzia că aceştia se folosesc de un drog special cunoscut sub numele de Captagon, pentru a le spori rezistenţa fizică.

Substanţa halucinogenă nu se activează instantaneu în organismul uman, efectele acesteia declanşându-se de-abia  în momentul în care moleculele de teofilină şi amfetamină încep să se dezbine.

Teofilina are o structură similară cafeinei, amplificând activitatea sistemului respirator, motiv pentru care este folosită în tratarea persoanelor suferind de astm. Pe de altă parte, rolul amfetaminei în drogul Captagon este cel de a accelera producerea de adrenalină la nivelul corpului uman. Astfel, ingerarea moleculelor de amfetamină produce senzaţia de plăcere şi reduce nevoia de a dormi şi a mânca.

Captagonul, cunoscut sub denumirea ştiinţifică de fenetilină, face parte din categoria amfetaminelor inferioare. În anii '60, substanţa a fost folosită în SUA pentru tratarea copiilor cu deficit de atenţie. Rezultatele tratamentelor au fost mai mult decât încurajatoare, deoarece nu existau efecte adverse, precum în cazul celorlalte tratamente.

În ciuda faptului că a fost folosit în medicina americană, Captagon este acum consumat excesiv în Orientul Mijlociu. Substanţa creează dependenţă şi provoacă simptome precum: creşterea presiunii arteriale, ritm scăzut al activităţii inimii şi stare generală de hiperactivitate.

Unul dintre efectele pe care le produce Captagonul este de a inhiba senzaţia de durere. În acest sens, mass-media a vehiculat informaţia conform căreia luptătorii ISIS folosesc această substanţă pentru a-şi spori activitatea fizică.