În 2007, când au fost primiți în „marea familie” europeană și au putut ieși din țară cu buletinul într-o mână și cu sacoșa de rafie în alta, românii au reușit, de fapt, să evadeze din „temnița” în care fuseseră aruncați atâția ani de strategii geopoliticii mondiale. „Marea invazie” avea să sperie vestul și să nască întrebări privind aderarea noastră la Uniunea Europeană.

Mulți români au intrat pe furiș în antecamera lumii occidentale pentru a se căpătui sau pentru a câștiga într-un an cât ar fi adunat într-o viață acasă.

De la samsarii care aduc mașini din Germania, așanumitele „cazane” care iau ochii cumpărătorilor naivi, la „căpșunarii” care sclavagesc pe plantațiile latifundiarilor străini, românii care au mers „la ghici” în străinătate au avut viață grea și au rămas etern la statutul de plebei.

Românii și-au construit comunități pe oriunde s-au dus. La Rimini, în Italia, la Barcelona și Castellon, în Spania, ori la Rosenheim, în Germania, ai noștri s-au strâns unul lângă celălalt pentru a înfrunta mai ușor această lume nouă, cu regulile ei diferite și cu libertățile ei ciudate.

Cutia Pandorei pentru lumea interlopă

Pe de altă parte, s-au deschis noi orizonturi, am putut aplica la joburile lor și le-am putut imita modul de viață. Și suntem apreciați peste hotare. Muncim mai mult și pricepem mai repede. Inteligența nativă ne ajută să accesăm direct punctele esențiale ale oricărei probleme, fără a derapa în amănunte inutile. Tot inteligența ne ajută, însă, și să furăm.

Pentru lumea interlopă din România, aderarea la UE a deschis o adevărată cutie a Pandorei. Despre prăpădul făcut de aceștia în străinătate îmi povestește tot Mister X, călăuza mea din lumea drogurilor, un personaj neomenesc, direct implicat în sutele de jafuri care au speriat Occidentul.

Pentru că, da, am făcut – și încă facem – prăpăd! Românii nu înseamnă doar ITiștii geniali care s-au impus la Microsoft și Google, ori medicii atât de apreciați pe la clinici celebre din Europa și SUA. Românii înseamnă și Mister X, înseamnă traficanți de droguri de mare risc sau de carne vie. Iar între „familiile” interlope din Europa, ai noștri au un renume trist, fiind considerați cei mai periculoși, imediat după albanezi.


„Dacă mă prindeau cu mai puțin de 400 de euro furați, îmi făceau o hârtie și-mi dădeau drumul”


„Furam cu raftul. Să moară mama, furam tot raftul odată!”. Mister X își amintește primul contact cu orășelul de pe coasta Mediteranei în care a locuit aproape 7 ani. Iar când vorbește, își mijește ochii parcă asumându-și rolul de primadonă a dramei pe care urmează să ne-o povestească.

Străzile înguste ale Barcelonei sunt refugiul căutat de drogații români FOTO: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU

„Stăteam într-un bloc cu 50 de români. Toți, țigani. Niște păduchi. Abia puteau să silabisească o propoziție în limba română. Erau cele mai rele scursuri din România”. Mister X nu duce nici el lipsă de inteligență nativă și strecoară, ori de câte ori are ocazia, câte-o remarcă menită să-l diferențieze pe scara intelectului de restul „păduchilor”.

„Toți se drogau cu Dava (heroină – n.r.). O luau, o îndoiau cu ce găseau și o vindeau mai departe. Erau periculoși, să moară mama, te omorau din nimic”. „Și cum te-ai descurcat?” „M-am drogat rău într-o zi. Să mor eu și tu, am băgat două bile de-o dată în nas. Am luat un baros și am început să iau ușile apartamentelor la rând. S-au închis în casă ca șobolanii, tremurau. Îți spune fratele tău o vorbă: niciodată să nu-ți fie frică să intri la tine acasă. Dacă faci asta, ai pus-o…”. 

Legea „sub 400 de euro”

Pentru ei, interlopii, contactul cu străinătatea a fost un șoc, dar nu unul spiritual, nu, în niciun caz. Șocul a venit atunci când și-au dat seama cât de ușor pot să fure. Văzând că insist pe tema aceasta, Mister X îmi face alte dezvăluiri: „Băi, tu nu înțelegi? Ce nu înțelegi? Intram cu o geantă uriașă în magazin și mă străduiam să mă vadă paznicii că nu cumpăr nimic. Altul intra cu un cărucior și îl umplea. Ne întâlneam la raftul cu apă minerală, unde nu ne putea vedea nimeni, și umpleam geanta cu ce luase ăla în căruț. Apoi ieșeam liniștit.

„Stăteam într-un bloc cu 50 de români. Toți, țigani. Niște păduchi. Abia puteau să silabisească o propoziție în limba română”

Când am ajuns acolo, în prima zi am făcut asta de cinci ori într-o oră la același magazin”. Râde. E chiar mândru. „Și nu te prindeau?” Rânjește superior. „Ce să mă prindă, mă! Tu nu înțelegi că sunt proști? Proști! Păi, dacă mă prindeau cu mai puțin de 400 de euro furați, îmi făceau o hârtie și-mi dădeau drumul. Iar la trei hârtii făceam o săptămână de pârnaie”.


„Am intrat peste țigani în casă și mi-am băgat în nas toate bilele pe care le-am găsit”


Mister X stătea o săptămână „la zdup” și două în libertate. Cam acesta era „programul” lui. „Și nu-ți era frică să furi?” „Băi, băiatule, tu nu înțelegi că m-am dus o dată și am furat două telefoane Samsung, bengoase, abia apăruseră pe piață, și am plecat cu ele în mână, la vedere? Aveam mâinile ridicate, să le vadă toți! Ce hoț ar face asta? Îți trebuie tupeu și nimic mai mult. Tupeu!”.

„Cum naiba, le-ai luat așa, direct?”. „Am furat cu cap! Am scos întâi vitrina din priză și s-au dezactivat alarmele și magneții care le țineau. Am dat un picior la priză și asta a fost”. „Și nu erau camere de luat vederi?” „Erau, frate, când am ieșit am făcut cu ochiul spre ea. Mi-a zis și avocata la proces. O spanioloaică bună rău de tot! Râdea și ea. Aveau capturi cu mine când făceam cu ochiul spre cameră”. „Și vindeai repede ce furai?” „Da, imediat. Fratele tău tot făcea 200 de euro pe zi. Mă drogam mult cu heroină. Băi, tu știi cât de mult mă drogam?”.

Sevrajul, procesul și marea condamnare

Mă uit atent la el. Da, se vede cât de mult s-a drogat. Are 30 de ani, dar cutele adâncite pe fruntea lui par niște răspântii bizare care-l îmbătrânesc și mai mult. Ele ascund drama pe care Mister X a trăit-o în Spania mai târziu. „S-a schimbat legea, fratele meu. Am fost prost. Mă căuta poliția. Mă căutau și niște dealeri albanezi. Îi dădusem pe gheață și am fugit în România. Aici, naveam droguri. Am cumpărat de vreo două ori de unde știam eu, dar era proastă rău. La noi găsești cele mai proaste droguri din Europa.

Nu mai puteam, intrasem în sevraj”. „Și ce-ai făcut?”. „M-am întors în Spania. Mi-era rău, voiam heroină. M-au oprit la aeroport la ei și mi-au dat o citație. În două zile trebuia să mă prezint la tribunal. I-am rugat să mă lase să mă duc să caut droguri. M-au ținut vreo două ore și m-au lăsat să plec. Am ajuns la blocul în care stătusem și am spart ușa. Am intrat peste țigani în casă și mi-am băgat în nas toate bilele pe care le-am gasit. Erau speriați de mine, știau că fac urât dacă n-am Dava”. A urmat declinul. „S-a schimbat legea chiar atunci. La tribunal, în loc să-mi dea o săptămână, mi-au dat trei ani cu executare”.

Trei luni de carceră și o bătaie soră cu moartea

Mister X își schimbă, brusc, înfățișarea. O umbră îi întunecă ochii. Dar simt că vrea să povestească, oricât de greu i-ar fi. „Cum a fost la pușcărie?” „Greu, fratele meu”. „Povestește-mi prima zi. Ceai simțit…” Îmi aruncă o privire tăioasă. „Păi, nu-înțelegi că m-am dus tare, pe ei? Era plin de români acolo, aveau grupul lor. Unul dintre ei, mai tupeist, a venit să mă bată. L-am lovit până a rămas inconștient. Mi-au dat trei luni la carceră.

La câteva zile, au intrat gardienii peste mine și m-au bătut până m-au leșinat. Apoi, m-au dus la infirmierie. Acolo a venit șeful închisorii și m-a luat la pumni până am căzut din pat. Iar când am căzut, mi-a dat cu talpa pantofului în moalele capului și am căzut cu capul de ciment, inconștient. Am stat în comă vreo lună”.

Românii mîncau, vomitau și mâncau iar

Povestea l-a calmat un pic pe Mister X, altfel un agitat precum toți drogații. Acum e trist. „Să moară mama, nu știu ce m-a ținut în viață. Se mirau toți. Dar a fost greu. Îi cunoșteam pe unii din Ferentari, care erau și ei închiși. Îmi mai dădeau Dava din când în când, dar era prea puțin. Mi-era tot mai rău”. Se ridică și își aprinde o țigară. „Băi, eu am vrut să mă sinucid. M-am legat de fereastră și m-am urcat pe scaun. Ăștia m-au văzut pe camere și au venit. Nu foarte repede, totuși. Când au intrat, m-am dezechilibrat și a căzut scaunul. Mă ștrangulasem, iar gardienii se uitau la mine. M-au lăsat să mă bălăngăn de vreo două ori până au catadicsit să mă salveze”.

Îl las câteva minute să se calmeze și să tragă din țigară. „Românii cum erau pe-acolo?”. „Niște scârbe. Ultimii oameni de pe planetă. Vorbeau în spaniolă, dar i-am recunoscut pentru că mâncau mult. Mâncau și se duceau să vomite. Apoi mâncau din nou, din mâncarea altuia, pentru că ei erau români, ei trebuiau să mănânce mult. Mi-era scârbă de ei”.

Îl las să răsufle și să iasă singur din camera amintirilor. „Vezi ce fac drogurile din om?”, îmi zice gânditor. Morala lui mă face să zâmbesc.

Mister X a supraviețuit miraculos, iar în episodul următor ne va dezvălui cum a reușit să obțină de la statul spa niol un tratament de 169.000 de dolari care i-a salvat viața, dar și sfâșietoarea poveste de dragoste pe care o trăiește acum, în București, alături de o tânără dependentă, la rândul ei, de heroină.

Citiți celelalte episoade:

Episodul 1 – http://evz.ro/primul-contact-mister-x-1.html

Episodul 2 – http://evz.ro/metoda-16-dealerii-droguri.html

Episodul 3 – http://evz.ro/viata-traficantilor-puscarie.html

Sesizează reporterii EVZ!
Dacă aveți fotografii, filmulețe, povestiri sau orice alte informații legate de lumea drogurilor din România, ne găsiți la adresa de e-mail [email protected], telefon 021.527.11.11 sau direct la redacție – Evenimentul zilei, ROMEXPO (intrarea B), Pavilionul G4, bd. Mărăști nr. 65-67, sector 1, cod 011465