Crossoverul Nissan Qashqai, recent relansat după o uşoară operaţie de înfrumuseţare, se prezintă ca o alternativă legitimă pentru un hatchback compact, un monovolum compact şi chiar un SUV compact.
Când a aprobat producerea crossoverului Qashqai, Carlos Ghosn, managerul care conduce cu mână de fier alianţa Renault- Nissan, le-a comunicat celor răspunzători de proiect o cifră - 100.000 - reprezentând numărul minim de unităţi care trebuie vândute în fiecare an. Modelul Nissan Qashqai a fost lansat comercial în 2007, ca o mişcare pe undeva disperată, pe undeva genială a constructorului japonez.
Qashqai, un neobişnuit hibrid între un hatchback de segment C şi un SUV compact, altoit cu o genă de monovolum decent proporţionat, a înlocuit stingheritorul model Almera în oferta Nissan şi a întrecut toate aşteptările creatorilor săi.
În primii trei ani, Nissan a dat străzilor din lumea întreagă aproape 550.000 de Qashqaiuri, iar celor care au implementat realizarea sa tot atâtea motive să răsufle uşuraţi – oricine din industrie ştie că nu-i tocmai înţelept să-l conturbi pe tartorul Carlos Ghosn cu veşti proaste.
În fine, acestuia din urmă, şefului care se remarcase mai ales prin sclipitoarele sale iniţiative de eficientizare a costurilor, i-a oferit nesperata şansă de a poza într-un vizionar veritabil.
Polivalent şi obraznic
Nissan tocmai a îmbunătăţit imaginea Qashqai printr-un facelift lejer şi bine meritat. De la bun început, crossoverul a fost gândit în primul rând ca o alternativă mai polivalentă pentru un hatchback compact. Şi nu oricare, ci chiar etalonul clasei, faimosul Volkswagen Golf. Ideea celor de la Nissan a fost să imite preţurile modelului teuton, dar să ofere mai mult. Mai mult spaţiu, mai mult echipament, mai multă utilitate, chiar mai mult stil.
În acelaşi timp, Qashqai – mai ales în versiunea „+2”, cu ampatament şi lungime mărite, plus două locuri suplimentare – s-a dovedit un concurent aparent nescontat pentru SUV-urile compacte şi chiar monovolumele de acelaşi calibru.
De la 17.000 de euro
În ciuda apariţiei dramatice, Qashqai nu are, de fapt, decât 4,33 metri lungime, mai puţin chiar ca multe dintre hatchbackurile tradiţionale de clasă C. „+2”-ul depăşeşete 4,5 metri.
Gama Qashqai cu facelift a ajuns deja la dealerii mărcii din România. Versiunea cu cinci locuri are un preţ minim de 16.990 de euro cu TVA inclusă. Modelul Qashqai+2 costă cel puţin 18.990 de euro cu TVA inclusă.
Automobilul este comercializat pe trei niveluri de echipare – Visia (de bază), Acenta, Tekna (de top) – cu sau fără sistem de tracţiune integrală. Atât Qashqai, cât şi Qashqai+2 apelează la o gamă de motorizări care include două unităţi pe benzină normal aspirate (1.6-115 CP, 2.0-140 CP) şi două turbodieseluri (1.5 dCi-106 CP, 2.0 dCi-150 CP).
Cele mai mici motoare pe benzină şi motorină sunt disponibile pentru versiunile cu tracţiune 2x4 Visia şi Acenta. Agregatele de 2.0 litri pot fi cuplate la un sistem de tracţiune 4x4 şi beneficiază de echiparea de top Tekna.
Încă din dotarea standard (Visia), gama Qashqai oferă ABS+EBD, şase airbaguri, aer condiţionat cu reglare manuală, radio-CD, geamuri şi oglinzi electrice, cruise-control şi conexiune bluetooth. Sistemul electronic de stabilitate (ESP) – gratis doar cu 2.0 dCi 4x4 – şi jantele de aliaj de 16 inchi costă suplimentar 600 de euro.