Presa epocii staliniste.
Deşi nu se dădeau în vânt nici după literatură şi nici după artă, comuniştii au avut grijă să-i înhame pe scriitori şi pe artişti la căruţa aparatului de propagandă. În viziunea lor, arta trebuia să glorifice partidul şi să contribuie la definirea „omului nou“. Scriitorii şi artiştii care s-au lăsat folosiţi în această amplă operaţiune au trăit bine, dar au plătit târgul cu propriul lor prestigiu. Una dintre concesiile umilitoare pe care oamenii condeiului se vedeau obligaţi să le facă era „întoarcerea la popor“, ca să folosim o sintagmă des întâlnită astăzi, dialogul, adesea (dar nu întotdeauna) formal, cu oamenii muncii. „Luptând cu însufleţire în marea bătălie pentru construirea temeliilor socialismului (...) oamenii muncii arată dragoste şi simţ de răspundere faţă de operele literare şi artistice pe care le socotesc bunuri de preţ, create în folosul lor. (...) Totodată, scriitorii şi artiştii noştri, urmând exemplul scriitorilor şi artiş- tilor sovietici, se conving din ce în ce mai temeinic că nu se pot lipsi în munca lor creatoare de ajutorul preţios, de critica şi sfaturile tovărăşeşti ale fruntaşilor în producţie...“ Categoria „Lecturi obligatorii“ Tovarăşul scriitor Mihail Davidoglu a învăţat lecţia. El a scris o „operă“ şi a dat fuga la „beneficiar“, să-i facă „recepţia lucrării“. „Trimisul nostru în Valea Jiului ne telefonează că în cursul zilei de ieri, la Petroşani, la sediul Comitetului Judeţean P.M.R., scriitorul Mihail Davidoglu, care a terminat de curând o piesă de teatru din viaţa şi munca minierilor din Valea Jiului, a citit această piesă în faţa unui grup de muncitori minieri, de faţă fiind şi colectivul Sec- ţiei de Propagandă şi Agitaţie a organizaţ iei judeţene P.M.R. din localitate.“ Aici se impune o precizare: evenimentul a fost supravegheat de tot colectivul Secţiei de Propagandă şi Agitaţie a organizaţiei locale PMR, pentru că partidul nu lăsa nimic la voia întâmplării. „După lectura piesei, muncitorii minieri, printre care se aflau fruntaşi în producţie ca Poboreni Alex., Funea Simion, Deac Vandel şi alţii au făcut o serie de observaţii şi critici deosebit de folositoare pentru autor, referitoare atât la conţinutul piesei, cât şi la forma şi limba în care este scrisă. De asemenea, autorul a rugat pe minieri să-l ajute în găsirea celui mai potrivit titlu pentru piesa sa.“
Iată cea mai bună reprezentare a expresiei „dictatura proletariatului“! Tovarăşul scriitor nu numai că şi-a notat conştiincios criticile competente ale minerilor, dar, după ce, probabil, şi-a luat angajamentul că va reface piesa în spiritul acelor observaţii, i-a rugat pe ortaci să-i dea şi un titlu, ca să fie sigur că totul este în regulă. Ar fi interesant de ştiut câţi bani a scos Davidoglu de pe urma acelei piese, ca să ştim dacă efortul a adus un câş- tig pe măsură. Sigur este că Mihail Davidoglu nu a rămas în Istoria literaturii române. Toma Nichita
Recomandările noastre
