Drama unui mare artist român: E măcinat de o boală cumplită.

Drama unui mare artist român: E măcinat de o boală cumplită.

Cornel Constantiniu trece prin momente de cumpănă, familia este disperată.

Cornel Constantiniu a fost răpus de o boală grea. De peste 25 de ani suferă de Parkinson, iar operaţiile nesfârşite şi-au pus amprenta pe viaţa artistului. Iar starea de sănătate continuă să se agraveze.

Cornel Constantiniu a ajuns să aibă nevoie în totalitate de ajutorul soției sale pentru a putea face până și simplele lucruri pe care până la vârsta de 75 de ani s-a descurcat să și le facă singur.

Actor, compozitor și cântăreț, acesta se numără printre personajele care au marcat cultura românească. Duetele cu Angelea Similea, Mirabela Dauer sau Mihaela Mihai au fost unele dintre cele mai plăcute publicului. Desigur că impresiona și cu piesele solo, dar mereu altă voce feminină l-a pus și mai mult în valoare.

Ne puteți urmări și pe Google News

A ajuns la o etapă de final foarte greu de dus

În urmă cu 27 de ani, Constantiniu a fost diagnosticat cu Parkinson, iar de atunci loviturile de la viață au început să curgă lin și să-l afecteze din ce în ce mai tare atât psihic, cât și fizic. Fratele său geamăn a pierdut lupta cu cancerul, iar el a fost supus la nu mai puțin de 6 intervenții chirurgicale.

În urmă cu 27 de ani, Constantiniu a fost diagnosticat cu Parkinson, iar de atunci loviturile de la viață au început să curgă lin și să-l afecteze din ce în ce mai tare atât psihic, cât și fizic. Fratele său geamăn a pierdut lupta cu cancerul, iar el a fost supus la nu mai puțin de 6 intervenții chirurgicale, arată impact.ro.

Cântărețul suferă de maladie din 1933

A suferit două operaţii pe creier şi patru la piept, unde are implantat un dispozitiv care-l ajută să ţină boala sub control. Banii sunt puţini, iar operaţiile foarte scumpe. Cât l-au ţinut puterile, nu a renunţat însă la scenă ascunzându-și durerea în spatele unei voci ce greu poate fi egalată.

Acum, este în grija exclusivă a soției sale, Domnița, care se comportă cu el ca un copil mic și care nu s-a plâns niciodată de greutatea momentelor prin care trece alături de partenerul său, infomrează impact.ro.