Din cauza neinspirației unui antrenor, Gheorghe Hagi a pierdut ocazia de-a deveni campion al Spaniei.
Înainte de-a deveni patron și antrenor la FC Viitorul (n.r - a demisionat de pe banca tehnică săptămâna trecută), Gică Hagi a fost un fotbalist uriaș, care a trecut pe la Real Madrid și FC Barcelona. În 1990, după Mondialul din Italia, mijlocașul român semna cu gruparea spaniolă, care plătea, oficial, 4,5 milioane de dolari celor de la Steaua București.
La 25 de ani, machidonul avea șansa de-a îmbrăca tricoul unui club legendar și de-a fi coleg cu fotbaliști uriași ai acelor vremuri, ca spaniolul Emilio Butragueno sau mexicanul Hugo Sanchez.
La fel ca și pentru ceilalți fotbaliști români, colegi de generație cu Hagi, șocul acomodării cu rigorile din Vest, cele sociale și sportive, a fost unul resimțit puternic. „Decarul” naționalei s-a remarcat cu câteva sclipiri specifice, dar per total a avut un prim sezon neconvingător pe „Santiago Bernabeu”.
Echipa era antrenată de legendarul Alfredo Di Stefano, care a fost zburat repede de pe banca tehnică, din cauza rezultatelor slabe. I-a urmat pentru o scurtă perioadă Ramon Moreno Grosso, apoi a fost instalat sârbul Radomir Antici.
Tehnicianul decedat în acest an, pe 6 aprilie, a adus stabilitate la Real și i-a dat încredere lui Hagi, care se simțea stingher în capitala Spaniei. Dar începutul modest de sezon îi scosese pe „albi” din lupta pentru titlu. Campioană în 1991 a fost FC Barcelona, urmată de Atletico Madrid. Elevii lui Antici încheiau podiumul și rămâneau cu puternicul gust al eșecului.
Conducerea a fost mulțumită de munca lui Radomir, așa că antrenorul a început și stagiunea 1991-1992. Și lucrurile mergeau bine. Real a dominat Primera Division o mare parte a sezonului, dar la începutul anului 1992 a înregistrat trei meciuri fără victorie. Președintele Ramon Medonza l-a adus la club pe olandezul Leo Beenhacker, în postura de director sportiv.
Antici a fost pândit și a fost dat afară într-un moment în care Real era lideră și avea șapte puncte avans față de locul secund, ocupat de Barcelona. Șocul dorit de Mendoza prin schimbarea antrenorului a avut efect, dar la 180 de grade față de cel dorit. Real a pierdut mare parte din avanataj cu antrenorul care nu prea l-a plăcut pe Hagi.
Fapt este că în ultima etapă, madrilenii jucau la Tenerife și aveau un punct avans față de marea rivală. De menționat că, atunci, o victorie era răsplătită cu două puncte, față de trei cât se acordă acum. În Insulele Canare, Real avea nevoie de un succes pentru a deveni campioană. Și nimic nu părea să o oprească, mai ales că Tenerife era o echipă pentru care meciul nu avea miză. Real și-a creat un avantaj confortabil, după golul lui Fernando Hierro și capodopera lui Hagi.
Gică a șutat din lovitură liberă, de la 35 de metri, iar mingea a fost catapultată sub bara transversală. Nu mai conta că Barcelona nu avea probleme pe „Camp Nou” cu Athletic Bilbao. Totul părea jucat. Chiar și cu un gol înscris de Tenerife până la pauză. N-a fost de acord Leo Beenhacker, antrenorul Realului, care și-a făcut de lucru și l-a scos pe Hagi din teren, în minutul 73.
Patru minute mai târziu, gazdele au egalat grație unui autogol al lui Ricardo Rocha. Și pentru ca dezastrul să se vadă în toată splendoarea, madrilenii au mai încasat un gol un minut mai târziu.
Astfel, titlul s-a dus la Barcelona, care a trecut de Bilbao, scor 2-0. Hagi a ratat ocazia de-a deveni campion al Spaniei. Și șansa nu avea să apară nici în intervalul 1994-1996, atunci când românul a jucat pentru Barcelona. În vara anului 1992, internaționalul român s-a despărțit de Real și a plecat la Brescia.
O ironie a sorții a făcut ca un sezon mai târziu, în 1992 - 1993, Real să piardă din nou titlul în ultima etapă. Culmea, tot la Tenerife, după un eșec, 0-2. Beneficiară, din nou Barcelona, care a trecut, acasă, de Real Sociedad, 1-0. Și atunci, madrilenii avea cu un punct mai mult decât rivala din Catalonia.