Drama familiei unui poliţist care a murit în misiune

Drama familiei unui poliţist care a murit în misiune

Familia unui om al legii decedat în timp ce investiga un accident a fost uitată de autorităţi dar a reuşit să treacă peste greutăţi doar datorită ajutorului primit de la foştii colegi.

Oficialii Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) vorbesc de fiecare dată când au ocazia despre munca poliţiştilor, despre drepturile pe care aceştia ar trebui să le aibă şi despre grija pe care ei, şefii de la Bucureşti, o au faţă de ei.

Dincolo de discursuri, rămân cazuri disperate, precum cel al familiei Agrişan, din judeţul Cluj. Drama familiei subinspectorului post-mortem Ioan Agrişan a început în urmă cu aproape doi ani, într-o zi de la începutul lunii octombrie 2008.

Agrişan avea 32 de ani şi era agent de poliţie la Postul de Poliţie din Căpuşu Mare, judeţul Cluj.

Călcat de maşină în timp ce investiga un accident rutier

Era într-o duminică dimineaţa cu vreme ploioasă şi rece când a fost chemat de urgenţă deoarece avusese loc un grav accident de circulaţie. În timp ce efectua măsurătorile pentru a întocmi procesul-verbal de cercetare la faţa locului, un autoturism care circula pe şosea a tamponat violent, din spate, maşina poliţiei pe care a proiectat- o în autoturismul avariat.

În urma accidentului, agentul Agrişan, care a fost prins la mijloc între cele două maşini, a murit pe loc.

„Am văzut salvările mergând spre Căpuşu Mare”

„Eram cu copiii în faţa blocului şi am văzut salvările mergând spre Căpuşu Mare, unde se întâmplă accidente foarte des. Apoi l-am sunat şi am tot sunat şi mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva tragic. Într-un târziu mi-au zis să merg la spital, dar acolo mi-au spus că soţul meu a murit cu capul strivit”, îşi aduce aminte Cosmina Agrişan, văduva poliţistului.

„Atunci, cei de la Ministerul de Interne au stabilit ca orice poliţist care moare la datorie să primească 20.000 de euro. Am făcut cerere să primesc aceşti bani, dar mi-au transmis că nu mă încadrez”, spune femeia.

După o avansare la excepţional la gradul de subinspector, plata a cinci salarii compensatorii şi discursuri bombastice rostite la înmormântare de şefii poliţistului, cei de la MAI au uitat complet de familia acestuia - doi copii mici (băiatul avea cinci ani şi fetiţa trei luni) şi o mamă distrusă de tragedia prin care a trecut.

„Cât îi ţine Dumnezeu pe oameni după cei îi ia la el?”

Imediat după înmormântare, Cosmina Agrişan, soţia fostului poliţist, a primit, drept compensaţie, cinci salarii.

„Anul trecut, pe la început, când mi-au trimis stea gul acasă mi-au mai trimis 5.000 de lei. Le mulţumesc. Dar nu vreau să trăiască nimeni chinul prin care am trecut eu. Băiatul meu se tot roagă să-i vină tatăl acasă şi-i întreabă pe toţi cât anume îi ţine Dumnezeu pe oameni după ce îi ia la el”, spune, printre lacrimi, femeia.

În prezent, copiii fostului agent, singurul poliţist clujean care a murit la datorie, primesc o pensie de urmaş de 400 de lei. Locuiesc, împreună cu mama lor, într- un apartament cu două camere, alături de părinţii femeii.

„Dacă nu aveam familia lângă mine, cred că eram în stare de orice, aşa de disperată eram”, mai spune Cosmina Agrişan.

SUPRAVIEŢUIREA, LA BANI MĂRUNŢI

Cum s-a descurcat după accident familia poliţistului

PLATA RATELOR. După moartea agentului Ioan Agrişan, soţia lui, Cosmina Agrişan, a trebuit să se descurce singură cu cei doi copii. Aveau de plătit două rate, una la locuinţa de 35 mp, pe care şi-o cumpăraseră cu un credit imobiliar, şi alta pentru maşina familiei.

“Vreau să le mulţumesc poliţiştilor de rând care m-au ajutat să plătesc toate ratele. La maşină mai aveam puţine rate de plătit, iar la casă tot la fel, o mică sumă, pentru că noi am tot plătit. Mi-a fost greu, totuşi. Dar poliţiştii de rând m-au ajutat şi am reuşit să trec şi peste aceste probleme”, spune femeia.

ÎNMORMÂNTARE CU AJUTORUL COLEGILOR. Comisarul-şef Augustin Rus, şeful Poliţiei Huedin, spune că mormântul agentului Agrişan a fost amenajat din contribuţiile financiare ale poliţiştilor.

“Fiecare a dat cât a putut şi am reuşit să facem mormântul, să îl amenajăm. În fiecare ajun de mare sărbătoare fiecare contribuie cu cât poate şi mergem şi cumpărăm cădouri pentru copiii fostului nostru coleg”, spune comisarul Rus.

MULŢUMIRI. „Nu vreau să mă plâng, dar din partea Ministerului de Interne nu am primit prea mare ajutor. În schimb, poliţiştii de rând m-au ajutat cât au putut de mult. Fără ei, chiar aş fi fost fost în pragul disperării. Numai laptele praf la fetiţă mă costă, în fiecare lună, 200 de lei, adică toată pensia ei de urmaş”, mai spune femeia.

„SE LUCREAZĂ LA LEGE”. Chestorul de poliţie Ioan Păcurar, şeful IPJ Cluj, a declarat că, în Poliţie, soţia supravieţuitoare nu beneficiază de încadrare în cadrul acestei instituţii. “Se lucrează la o astfel de lege, dar, până în prezent, nu este nimic concret”, a spus Păcurar.

CE ZICE LEGEA

O lege şi o ordonanţă

Iată două prevederi din Legea 360/2002 (statutul poliţistului) la care se pot încadra urmaşii subinspectorului Ioan Agrişan.

ART. 37. Copiii poliţistului decedat în timpul şi din cauza serviciului pot fi transferaţi, la cerere, la instituţiile de învăţământ ale Ministerului de Interne, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului de interne.

ART. 37.1. La decesul unui poliţist, Ministerul Administraţiei şi Internelor acordă familiei acestuia sau persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces, după caz, un ajutor suplimentar de deces egal cu de două ori salariul de bază avut.

ORDONANŢA DE URGENŢĂ 89/2003 specifică faptul că, dacă un poliţist moare în timpul serviciului, urmaşii lui primesc două salarii.

Ne puteți urmări și pe Google News