Drama Băiețelului pe care Mama și Statul îl obligă să devină Fetiță

Drama Băiețelului pe care Mama și Statul îl obligă să devină Fetiță

Un caz tipic al ravagiilor pe care le face „Teoria de gen”. Tatăl, care se opune transformării fiului, va fi obligat să plătească pentru mutilarea sexuală a acestuia.

James este un băiețel simpatic de șase ani din Texas, dar care este forțat de mama lui să ducă o viață de fetiță. Părinții săi sunt despărțiți, însă Jimmy respiră ușurat în puținul timp pe care are dreptul să-l petreacă împreună cu tatăl său și când poate redeveni ceea ce este: băiat.

Tatăl lui James, pe nume Jeffrey Younger, are emisă de către tribunal pe numele său o ordonanță prin care i se interzice să afirme că fiul său este băiat sau să-l învețe pe acesta preceptele creștine despre gen și sexualitate.

Anne Georgulas, mama lui James, l-a acuzat pe fostul ei soț, Jeffrey, de abuz asupra copilului, din cauza refuzului acestuia de a „recunoaște” că fiul său este o „fată transgen”, potrivit documentelor aflate la Tribunalul districtual din Dallas, citate de Life Site News.

Femeia a cerut de asemenea ordine de restricție împotriva lui Younger, decăderea sa din drepturile părintești și obligarea acestuia de a suporta costurile vizitelor lui James la un terapeut pentru transformări de gen și ale procedurilor medicale pentru transformarea micuțului în fată.

Mama a schimbat numele copilului din James în „Luna”, îl îmbracă și îl încalță ca pe o fetiță, îl machiază, iar la școală folosește toaleta fetelor.

Tribunalul i-a acordat Annei Georgulas dreptul exclusiv de consimțământ în legătură cu tratamentul psihiatric și psihologic al lui James, împiedicându-l pe tatăl băiatului să obțină o a doua opinie medicală.

Lui Younger i s-a interzis prin dispoziția tribunalului inclusiv să-și tundă fiul, după ce a fost raportat de un învățător la Serviciul de Protecție a Copilului din Texas. Cum costul tratamentului psihologic și psihiatric al copiilor este considerat în statul Texas ca pensie alimentară, un site de internet creat de prietenii familiei, scrie că Younger ar putea fi „forțat să plătească pentru mutilarea sexuală a fiului său”.

James nu are simptomele „disforiei de gen”

Interesant este că mama lui James este medic pediatru. Ea este cea care l-a dus pe copil la o terapeută specializată în transformările de gen, care l-a diagnosticat cu „disforie de gen”. Walt Heyer, un fost „transgen”, acum apărător al persoanelor care manifestă părere de rău pentru că șiau schimbat sexul, notează într-un articol în The Federalist că James nu manifestă câtuși de puțin simptomele acestei tulburări.

Pentru a diagnostica în copilărie o „disforie de gen”, care înseamnă conflictul mental între sexul biologic al unei persoane și sexul său psihologic, un copil trebuie să fie persistent, coerent și insistent în a afirma că este de sex opus.

Or, scrie Heyer, în timp ce mama lui James este implicată „trup și suflet” în a-și transforma copilul, îmbrăcându-l ca o fetiță și înscriindu-l la școală cu un nume feminin, acesta nu manifestă nici un semn de „disforie de gen”: atunci când este la latitudinea lui, vrea să se îmbrace și să se joace ca un băiat.

„Faptul că James își schimbă identitatea de gen în funcție de părintele care este de față face ca diagnosticul unei disforii de gen să fie în același timp dubios și nociv”, explică Walt Heyer.

Mai mult, adaugă el, inclusiv terapeuta „de tranziție” a observat cu siguranță că James nu este nici coerent, nici insistent, nici persistent în dorința de a deveni „Luna”.

„Disparitatea evidentă dintre identitatea preferată a copilului, atunci când se află în prezența unuia sau altuia dintre părinți, ar trebui să-l determine pe terapeut să reevalueze și chiar să anuleze diagnosticul de disforie de gen și să înceteze orice tratament de tranziție”, scrie Heyer.

El adaugă: „Prețioasa copilărie a lui James depinde doar de diagnosticul de disforie de gen pus de o terapeută care se îmbracă în culorile curcubeului, susține diagniosticul de disforie și refuză să ia în considerare toate dovezile contrare.”

 

Distrugătoarea propagandă LGBT

Dr. Michelle Cretella, directoare executivă la Colegiul American al Pediatrilor, susține și ea că băiețelul nu se comportă ca un suferind de această tulburare. „În mod clar, James nu are disforie de gen”, a declarat Cretella pentru Life Site News. „Potrivit chiar pediatrilor pro-transfomare de gen, un copil poate fi considerat «trans» doar dacă insistă într-o manieră constantă și persistentă că este fată. Ei bine, când James este departe de mama lui, insistă în mod constant că este băiat.”

Atât Heyer cât și Cretella susțin că micuțul este victima ideologiei LGBT.

„Suprimați «curcubeul» din diag nosticul lui James și el se prăbușește din lipsa criteriilor care permit stabilirea disforiei de gen”, spune Heyer.

Ceea ce i se întâmplă sărmanului James demonstrează modul în care pediatria a devenit politizată și anti-științifică în ceea ce privește identitatea de gen la copii”, declară și Cretella.

Șefa Colegiului Pediatrilor oferă și o explicație pentru faptul că mamele își împing fiii să devină fete. „Unele mame își forțează fiii să întruchipeze fete pentru că suferă de «doliu de gen». Doctorii Kenneth Zucker și Susan Bradley, experți renumiți pe plan mondial în tratamentul tulburărilor de identitate de gen la copii au declarat că au întâlnit mame care își doreau cu atâta disperare o fată încât au intrat într-o depresie profundă după ce au avut un fiu unic”, explică Cretella. „Depresia mamelor nu a fost atenuată progresiv decât de către un fiu care avea un comportament efeminat sau care îi permitea să îl îmbrace ca pe o fată.”

 

Ne puteți urmări și pe Google News