Sorin Mazilescu, un renumit cercetător etnografic din Argeș, subliniază că Ziua lui Dragobete, considerat zeul tinereții, al veseliei și al iubirii, își are originile în vechime și este asociată cu numeroase obiceiuri și superstiții.
Dragobete este considerat fiul babei Dochia și rămâne un simbol puternic al dragostei autohtone până în ziua de azi. În vremuri străvechi, în această zi de sărbătoare, tinerii îmbrăcați în haine frumoase obișnuiau să se adune în păduri și să culeagă primele flori ale primăverii pentru a le face buchete, mai spune cercetătorul.
Obiceiuri din vremuri străvechi de Dragobete
Una dintre tradițiile asociate zilei de Dragobete, sărbătorită în prezent pe 24 februarie, consta în faptul că la prânz, fetele plecau în fugă către sat, iar băieții le urmăreau, încercând să le prindă și să le sărute.
„Dacă băiatul îi era drag fetei, aceasta se lăsa prinsă, ulterior având loc și sărutul considerat echivalent al logodnei și al începutului iubirii între cei doi. Înspre seară, logodna urma să fie anunțată comunității satului și membrilor familiei.
Cei care participau la sărbătoare, respectând tradiția, erau considerați a fi binecuvântați în acel an. Ei vor avea parte de belșug, fiind feriți în schimb de boli și febră”, mai spune Sorin Mazilescu.
În trecut, era o tradiție de Dragobete ca fetele tinere necăsătorite să adune zăpada rămasă în anumite locuri, cunoscută sub numele de „zăpada zânelor”.
Apa rezultată din topirea acestei zăpezi era considerată a fi înzestrată cu proprietăți magice, fiind utilizată în ritualurile de iubire și în practicile de îngrijire personală. Se spunea că această zăpadă provine din zâmbetul zânelor. Fetele își ungeau fața cu această apă pentru a deveni la fel de frumoase și atrăgătoare ca și zânele.
Ce nu trebuie să facă fetele și băieții pe 24 februarie
Sorin Mazilescu subliniază că de Dragobete este crucial ca bărbații să mențină relații prietenoase cu femeile. Este interzis ca bărbații să provoace necazuri femeilor sau să se implice în conflicte, deoarece aceasta ar atrage ghinion pentru primăvară și pentru întregul an.
„Atât băieții, cât și fetele au datoria de a se veseli în această zi pentru a avea parte de iubire întreg anul. Dacă vor ca iubirea să rămână vie de-a lungul întregului an, tinerii care formează un cuplu trebuie să se sărute în aceasta zi”, mai arată Sorin Mazilescu.
Tradiția de Dragobete spune că atât băieții, cât și fetele ar trebui să evite să fie supărați în această zi, deoarece lacrimile vărsate aduc ghinion în lunile viitoare.
În această zi, fetele trebuie să se întâlnească cu persoane de sex masculin. Altfel, nu vor avea deloc parte de iubire de-a lungul întregului an, potrivit Adevărul.