Dragnea face o MUTARE SURPRIZĂ. Opoziția PIERDE teren. De ce se amâna REMANIEREA cabinetului Dăncilă

Dragnea face o MUTARE SURPRIZĂ. Opoziția PIERDE teren. De ce se amâna REMANIEREA cabinetului Dăncilă

Conducerea restrânsă a PSD a avut, joi seara, o întrunire care s-a prelungit până spre dimineață. Secretarul executiv adjunct, Codrin Ștefănescu, a confirmat, pentru Evenimentul zilei, că s-au întâlnit pentru a discuta situația din partid, dar și despre CeX, în cadrul căruia urmează să se facă remanierea cabinetului Dăncilă.

Liderul social-democrat a negat că ar exista emoții legate de plecarea în masă a parlamentarilor. „Au plecat 3 și acum regretă, își dau seama că au fost păcăliți de unii”, a spus Ștefănescu. El a adăugat că nu discută public despre strategia pe care o are partidul în legătură cu situația Primarului General, Gabriela Firea, și a precizat că asta se va discuta în CeX. În schimb, în legătură cu moțiunea de cenzură a Opoziției, Codrin Ștefănescu spune că aceștia au avansat cifre hazardate. „Au spus de 30-40 de parlamentari care ar pleca de la noi. Nici vorbă de așa ceva. Ar trebui să vadă că le pleacă lor oamenii, pentru că noi am deschis ușile partidului”, a afirmat liderul PSD.

Ședința Comitetului Executiv va avea loc săptămâna viitoare, dar nu luni. „Săptămâna viitoare sunt o mulțime de evenimente, vin politicieni din Europa, e ședință comună a Guvernelor Romîniei și Moldovei. Normal că ne-am întâlnit să discutăm și despre asta”, a spus Codrin Ștefănescu.

Miercuri, la București vine președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, precum și alți lideri  ai grupurilor politice şi oficiali europeni. Joi este ședința comună a Guvernelor României și Republicii Moldova.

Ne puteți urmări și pe Google News

Premierul Pavel Filip a declarat că pentru Moldova această ședință este un semnal. „Este un pas important și un pas logic care se încadrează în șirul altor acțiuni care ne apropie de România precum este interconectarea pe gaze naturale, pe energia electrică, avem conexiunea spațiului educațional și cultural. Vom vorbi și despre construirea podurilor. Asta nu înseamnă altceva decât o legătură mai strânsă între statele noastre”, a declarat Pavel Filip.