Irina Tănase a primit o nouă lovitură din partea Consiliului de mediere, i s-a retras dreptul de a profesa.
În anul 2019, Irina Tănase a absolvit cursurile de mediator, ceea ce a ajutat-o foarte mult ca să-și vadă iubitul în închisoarea Rahova ori de câte ori și-a dorit.
Aceste cursuri au fost aprobate de Consiliul de Mediere. Instituția reglmentează activitatea mediatorilor din țara noastră. Înainte de a susține examenul, Irina Tănase a făcut practică de specialitate la o companie și a primit autorizație să practice a meseria.
Irina Tănase se afla pe lista mediatorilor din București, ce fusese publicată pe site-ul Consiliului de Mediere. La domeniul de specializare, partenerea lui Dragnea spunea că ajută la „orice tip de dispută”.
De asemenea, ca limbi străine erau trecute engleza și spaniola. Oricine dorea să fie mediat de Irina Tănase, o putea găsi pe site-ul instituției, unde avea și numărul de telefon.
„Acest mediator nu are drept de exercitare”
Nu mică a fost surpriza când partenerea liderului a realizat că în dreptul numelui ei scrie acum „Acest mediator nu are drept de exercitare”.
Consiliul de Mediere a luat decizia de retragere a dreptului de a profesa deoarece iubita lui Dragnea nu avea avtivitate permanentă. De fapt, nu avea deloc.
Se spune că Irina Tănase a făcut cursul de mediere doar numai pentru a-l putea vizita mai des pe iubitul ei în închisoare. În decurs de două săptămâni partenerea fostului lider al PSD a avut o vizită în calitate de iubită și trei în calitate de mediator autorizat.
Legea dă posibilitatea unui mediator să viziteze ori de câte ori vrea un deținut.
Irina Tănase a urmat cursurile Facultății de Relații Internațonale din cadrul ASE. Aceasta a fost secretar de cabinet la Ministerul Dezvoltării. Șef la acea vreme era nimeni altul decât Liviu Dragnea.
La scurt timp după interacțiunea celor doi în cadrul ministerului, aceștia au hotărât să aibă o relație amoroasă. Chiar după alegerile europarlamentare, Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani și jumătate de închisoare în procesul privind angajările fictive de la Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman, potrivit impact.ro