Dosarul Mineriadei va fi trimis în judecată până la sfârșitul anului

Dosarul Mineriadei va fi trimis în judecată până la sfârșitul anului

Vestea a fost dată de procurorul general, la o întâlnire cu presa. S-a anunțat și că plângerea lui Sebastian Ghiță privind teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi va fi clasată. Expertizarea probelor Hexi Pharma în Cehia a confirmat diluarea produselor

Procurorul General al României, magistatul Augustin Lazăr, a declarat, ieri, într- o întâlnire informală, că în perioada următoare anumite dosare considerate „grele” vor fi soluționate și că speră ca jurnaliștii să colaboreze în continuare cu Ministerul Public.

O cauză complexă

Magistrații Parchetului General vor finaliza, până la sfârșitul anului, dosarul Mineriadei în care sunt cercetați Ion Iliescu, Petre Roman, dar și alte persoane, pentru evenimentele din iunie 1990. Augustin Lazăr a susținut că această cauză a fost una complexă prin numărul mare de persoane implicate, cât și prin numărul impresionant al victimelor. „Conform modificărilor din legislație este necesar să explicăm în detaliu fiecare acuzație adusă inculpaților din această cauză”, a mai spus magistratul care are în lucru acestă cauză.

Ne puteți urmări și pe Google News

Soluție în dosarul privind doctoratul șefei DNA

Pe de altă parte, șeful Secției de Urmărire Penală și Criminalistică, Lazăr Cristian, a susținut că nu sunt probe suficiente pentru a trimite în instanță dosarul lucrării de doctorat a Laurei Codruța Kovesi. „Martorul Sebastian Ghiță nu a adus în mod concret nicio probă pentru a susține că a intervenit în vreun fel pentru ca lucrarea de doctorat a Laurei Codruța Kovesi să fie «albită». Procurorii au audiat toate persoanele pe care le-a indicat martorul, dar nu au existat probe. Dosarul va fi închis în câteva zile, adică se va da o soluție”, a mai spus acesta.

Contactat de Evenimentul Zilei, Sebastian Ghiță a spus că nu comentează până când nu vede soluția procurorilor.

Biocidele Hexi Pharma

Procurorii de la Parchetul General au primit din Cehia rezultatele testelor la dezinfectanții Hexi Pharma, care, spun ei, confirmă că biocidele folosite între 2014 – 2016 în peste 150 de spitale din România nu erau eficiente. Mai exact, rezultatele primite de la un laborator acreditat din Cehia arată că biocidele Hexi Pharma nu distrugeau bacteriile împotriva cărora erau folosite. Aceste rezultate reprezintă o ultimă probă importantă în dosarul în care procurorii au început urmărirea penală pentru înșelăciune și zădărnicirea combaterii bolilor față de foștii șefi ai Hexi Pharma. Este vorba despre fostul șef de producție, Mihail Leva, dar și despre directorul general al Hexi Pharma, Flori Dinu.