„Dosarul Landromat” a fost finalizat. Controversatul Plahotniuc dat în urmărire internațională

Ministerul de Interne Rus a finalizat „Dosarul Landromat”. Nume grele din politica Republicii Moldova acuzate și date în urmărire internațională.

 

Printr-o bancă din Republica Moldova au fost spălate 500 de miliarde de ruble rusești.

Astfel, controversatul Vladimir Plahotniuc, care are și cetățenie română, împreună cu omul de afaceri Veaceslav Platon, fostul lider politic al PD, și primarul de Bălți, Renato Usatîi, sunt dați în urmărire internațională de către autoritățile ruse, care au finalizat ancheta privind o schemă financiară prin care cei trei ar fi implicați în spălarea a 500 miliarde de ruble rusești, prin intermediul unei banci din Republica Moldova.

„Departamentul de Investigații al Ministerului de Interne Rus a finalizat ancheta unui dosar penal împotriva a opt membri ai comunității criminale internaționale, care sunt acuzați de retragerea a peste 500 de miliarde de ruble din Federația Rusă, prin tranzacții valutare ilegale”, a transmis Irina Volk, din cadrul Ministerului Rus de Interne, conform tv8.md.

Anchetatorii ruși au stabilit, în cadrul anchetei preliminare că, în perioada iunie 2013 și până la sfârșitul anului 2014, Veaceslav Platon, împreună cu Vladimir Plahotniuc, precum și Alexander Korkin, ultimul arestat mai devreme la Moscova, au dezvoltat un mecanism pentru retragerea fondurilor clienților din sistemul financiar al Federației Ruse.

Avocatul lui Vladimir Plahotniuc a spus pentru tv8.md că nu comentează informațiile transmise de autoritățile ruse.

„Nu putem noi să comentăm așa ceva. Nu cunoaștem ce e acolo, de unde, cum (…) Nu știm cum sunt avocații în Rusia”, a spus avocatul Vladislav Roșca.

Primarul de Bălți, Renato Usatîi, califică informația publicată de autoritățile ruse drept o răfuială, înaintea alegerilor prezidențiale.

„Tot timpul, în startul campaniei, apare o acuzare. Și acum, aberație organizată de Dodon și unii bețivani din serviciile speciale ale Federației Ruse, cărora nu le-a convenit că Usatîi nu este politician de buzunar al cuiva. Este o răfuială”, a comentat Usatîi, conform tv8.md, titrează g4media.ro.

Trebuie spus că Vladimir Plahotniuc deține de ani buni și cetățenie română, fiind înregistrat sub numele de Vlad Ulinici.