Secretarul de stat al SUA, John Kerry, a sosit, astăzi dimineaţă, la Viena, în încercarea de a debloca negocierile foarte dificile pe tema dosarului nuclear iranian, în condiţiile în care 20 iulie este data limită stabilită pentru a se ajunge la un acord definitiv.
John Kerry a sosit de la Kabul şi s/a întâîlnit, la prânz, cu omologii săi William Hague, Laurent Fabius şi Frank-Walter Steinmeier în capitala austriacă, unde negociatorii iranieni şi cei ai 5+1 (SUA, Marea Britanie, Franţa, Rusia, China şi Germania) discută intens de la începutul lunii, pentru a ajunge la un acord în acest dosar, care le înveninează relaţiile de un deceniu.
Într-un interviu acordat postului american NBC, şeful diplomaţiei iraniene, Mohammad Javad Zarif, aflat şi el la Viena, a declarat că Iranul nu are niciun interes să fabrice bomba atomică.
„În Iran, nu vedem niciun avantaj în a fabrica arma atomică”, a spus el, în acest interviu care va fi difuzat în cursul zilei de azi.