E bine că s-a ratat privatizarea Cupru Min, cum declamau liderii USL? Nu sunt bani de investiţii şi uriasul zăcământ stă în adormire. De ce n-are România, povestea reală

România nu găseşte motoare de creştere economică, aflându- se într-o stagnare cronică, în timp ce exploatarea resurselor minerale devine o idee tot mai vehiculată. Economişti, ziarişti şi politicieni s-au aplecat cu stoicism asupra statisticilor, în ultimul an, descoperind că România ar fi, după Marea Britanie, cea mai bine dotată în bogăţii ale subsolului din Europa. Statul nici nu vinde, nici nu investeşte Să luăm Cupru Min ca studiu de caz. Privatizarea din aprilie 2012 a eşuat, după ce se bătuse palma pe 200 milioane de euro. Preţul cuprului e aproape de maximul istoric, compania are un profit cumulat de 15 milioane de euro pe ultimii doi ani, dar are datorii istorice pe care şi le-a eşalonat. Nu are bani de investiţii, i-ar trebui minimum 150 milioane de euro ca să-şi crească de patru ori producţia anuală. Cupru Min ar putea produce 4% din cuprul extras anual la nivel mondial (Chile e lider, cu vreo 12%), dar statul român n-are în acest moment măcar 300 milioane de euro să bage în retehnologizări. Pentru că trebuie băgaţi bani şi la Moldomin Moldova Nouă (Caraş Severin), aflată în lichidare, şi unde se mai află un zăcământ de peste 1 miliard de euro (adică încă vreo 2% din producţia mondială). Cu banii pe 50 km de autostradă poate ar merita investiţia statului în exploatările de cupru, dar ce faci dacă preţul mondial scade iar la 3.000 de dolari tona, cum a fost în 2008, când actorii din domeniu s-au speriat de criza economică şi multe mine de profil au intrat în faliment?

• Cupru Min vede un profit în scădere în 2012

4% din producţia mondială Cine îşi asumă riscul: statul român sau un investitor privat care să plătească redevenţe? Privatizarea Cupru Min a căzut de 7 luni, spre bucuria celor de la PSD, care au spus că statul trebuie să exploateze singur resursele. Dar iată că Guvernul nu mai mişcă niciun deget: nici nu vinde, nici nu investeşte. La Abrud guvernează puterea obişnuinţei: cei 500 de muncitori care au mai rămas sunt mulţumiţi de salariul de 1.800 de lei, însă oamenii din oraş şi directorii companiei aşteaptă un investitor mare, care să dea avânt exploatării şi să asigure o dezvoltare durabilă a zonei. Din profitul de 10 milioane de euro pe 2011, tot cam atât estimându-se şi pentru 2012, 85% revine statului român. Cu puţinul rămas, Cupru Min nu poate face investiţii, cârpind o tehnologie veche de 40 de ani.

• Deznodământ: Mechel LICHIDEAZĂ TOT. A concediat ultimii 726 de angajaţi din Câmpia Turzii. Ce despăgubiri va cere Guvernul?

În condiţiile proiectate iniţial, Cupru Min ar trebui să producă 9 milioane de tone de concentrat de cupru pe an. Produce acum doar 2,5 milioane de tone. Zăcământul de cupru de la Roşia Poieni (locul imensei cariere circulare, situată la doar 4 kilometri distanţă de Roşia Montană) este estimat la 1,4 miliarde de tone. Dacă s-ar ajunge la o capacitate de 10 milioane de tone pe an, adică 4% din producţia mondială, de la Roşia Poieni s-ar putea scoate cupru încă 140 de ani de acum încolo. La volumul actual de producţie, Cupru Min livrează 1% din producţia mondială de concentrat de cupru. Şi nu o vinde direct, ci prin intermediar, pentru că statul nu i-a acordat licenţa de export de care ar avea nevoie. Experienţa nefastă Fosta Opoziţie, actuală Putere, a răsuflat uşurată când privatizarea din primăvara acestui an a eşuat, dar istoricul Cupru Min arată că statului i-a păsat destul de puţin de valorificarea "prafului roşu". Din 1978 până până în 2002, cariera de la Roşia Poieni era integrată în Minvest Deva, companie naţională cu alte găuri negre.

• Salariaţii Oltchim, SIMPLĂ MIZĂ ELECTORALĂ: Combinatul mai rezistă până la alegeri

S-a desprins de firma-mamă, iar în 2006 Guvernul Tăriceanu a vândut-o unei companii din Bucureşti, deţinută de trei milionari discreţi, specializaţi de mulţi ani în afaceri cu neferoase. Experimentul a fost un eşec uriaş: preţul mondial al cuprului era mic, compania Energo Mineral a redus salariile muncitorilor cu 40%, apoi nu le-a mai plătit deloc timp de 8 luni şi, în final, în iunie 2009, a intrat în insolvenţă. "Dacă s-ar face acum un sondaj printre salariaţi, vă asigur că absolut toţi s-ar opune privatizării", spune Lucian Ţăran, liderul de sindicat de la Cupru Min. Despre cât de bun administrator este statul român există însă o informaţie în plus: dintre cele peste 20 de companii din mineritul de neferoase pe care le avea statul român în 1990, Cupru Min este singura care a supravieţuit. Are însă 10 de milioane de euro datorii la Electrica şi fostul Guvern o considera, în momentul privatizării, practic în insolvenţă. În voia sorţii Se trage de timp la Cupru Min, ca în multe alte sectoare strategice şi România suferă. Cariera nu poate primi ajutor de stat, pentru că e contrar normelor europene, dar nici se caută un investitor strategic. Halda cu deşeuri nu respectă de mult normele de mediu, cariera funcţionând cu dispensă. "Un investitor serios poate însemna creşterea veniturilor. Trebuie ori o vânzare transparentă, ori un jointventure între stat şi un partener străin", spune directorul Cupru Min, Lucian Vasilache 10 milioane tone este capacitatea anuală de extracţie la Roşia Poieni. Dar se exploatează doar un sfert Cuprul se vinde la maxime istorice, dar România ratează ocazia deşi deţine 6-7% din rezerva mondială

• Locuitorii din Munţii Apuseni, la mâna liderilor politici

Traume româneşti: muncitorilor le e frică de capitaliştii veroşi Aşteptându-i la poartă, muncitorii nu se lasă pozaţi. Nici numele nu şi-l dau, privindu- ne suspicioşi: "Acum ţi-l zic şi mâine-s dat afară". În autobuz îşi mai dezleagă limbile: "Dacă mergem bine aşa, de ce să ne vândă?", spune un mecanic de la Uzina de Preparare, la vreo 50 de ani. O femeie îşi face curaj: "Dacă statul zice că mergem prost, că suntem gaură neagră, de ce statul nu ne lasă să ne investim profitul. Să cumpărăm noi ce trebuie, să ecologizăm noi ce trebuie?". Altul completează: "Eu am 15 milioane în mână, bonuri, grupă specială, primă de concediu. De ce să vreau eu privatizare? Alea sunt poveşti de adormit copiii". Singura variantă: privatizarea Actualul director, Lucian Vasilache, aflat la al doilea mandat, lucrează de când se ştie aici. El şi liderul de sindicat, Lucian Ţăran, au viziuni diferite: "Pentru că statul român nu poate să investească în retehnologizare şi rezolvarea problemelor de mediu (este vorba despre 100 de milioane de euro pentru retehnologizare şi 50 de milioane de euro pentru investiţiile de mediu - n.r.), singura variantă va fi privatizarea. Oamenii au impresia că dacă rămân angajaţi la stat, sunt mai protejaţi. Dar şi statul poate decide să închidă compania dacă, Doamne fereşte, preţul cuprului cade la 3.000 de dolari tona", spune directorul. "Străinii îşi maximizează profitul" Liderul de sindicat are o cu totul altă părere: "Nu cerem statului să vină cu bani aici, cerem doar să lase profitul la companie, iar din acei bani noi să facem investiţiile care se impun. Oricum, la ce volum de investiţii este necesar, nici dacă ar exista banii grămadă, ele nu s-ar putea face fizic dintr-o dată. Noi suntem singurii din domeniul neferoaselor care au rezistat în ultimii 20 de ani şi pentru că am dat dovadă de pricepere şi seriozitate. Să-mi spuneţi mie unde în România au crescut salariile oamenilor după ce firmele de stat au trecut pe mâna investitorilor privaţi. De regulă aceştia au venit, şiau bătut joc de oameni şi şi-au maximizat profiturile. În plus, am avut experienţa lucrului cu un privat: salariile oamenilor s-au diminuat cu 35%, iar pe ultimele opt luni n-am primit niciun leu. O să ne opunem privatizării câtă vreme om fi pe-aici". 150 milioane de euro, suma minimă pentru investiţii la Cupru Min

• Un economist român oferă soluţia ieşirii din criză! CÂT ar trebui să fie TVA şi CAS-urile

Primarul vrea la stat dar cu investiţii Nicolae Simina este noul primar al oraşului Abrud. Spune că în oraş şi în întreaga zonă rata reală a şomajului se apropie de 50%. În aceste condiţii, Cupruminul este acum "coloana-vertebrală" a zonei, din punct de vedere economic şi social, mai ales că, aici, este susţinută în continuare teoria conform căreia un loc de muncă în minerit susţine în lanţul economic local alte 10 locuri de muncă. Primarul actual a muncit 18 ani în Cuprumin şi spune că, pentru siguranţa socială a întregii zone, compania ar trebui să rămână în proprietatea statului, dar cu o condiţie: să se investească. "Sterilul este lăsat cam în aceeaşi zonă, în loc să fie depozitat mai departe. Fără tehnologie, n-o să mai putem ajunge la zăcământ." Ultima perlă: Cupru Min este singura mină de neferoase rămasă în funcţiune din cele peste 20 câte existau în 1990 Doar un sfert din cât ar putea Când a fost proiectată, în anii `70, exploatarea de la Roşia Poieni a fost gândită pentru extragerea a 9 milioane de tone de concentrat de cupru pe an. La ora actuală, Cuprumin Abrud produce şi vinde doar 2,5 milioane de tone pe an. Pentru a reuşi să-şi mărească producţia astfel încât să ajungă măcar la capacitatea proiectată iniţial, compania trebuie să investească 50 de milioane de euro în rezolvarea problemelor de mediu (ecologizarea haldelor şi tratarea apelor poluate) şi în jur de 100 de milioane de euro pentru retehnologizarea capacităţilor de producţie. Dar în Caraş, la Moldomin, situaţia e dezastruoasă: mina e închisă, deşi stă pe un zăcământ de 1 miliard de euro. Cele două exploatări ar produce 6% din cuprul extras anual la nivel mondial. "Oamenii cred că sunt mai protejaţi la stat, dar, dacă scade preţul cuprului, şi statul ar închide. Ne trebuie un investitor serios." LUCIAN VASILACHE, director Cupru Min "Unde aţi văzut patron străin care să crească salariile românilor? Cât vom fi pe-aici, ne vom opune privatizării."LUCIAN ŢĂRAN, lider de sindicat