Evenimentul Zilei > Justitie > DOSARE PENALE pentru reprezentanții Spitalului Floreasca? Corpul de Control al premierului A COMUNICAT DECIZIA
DOSARE PENALE pentru reprezentanții Spitalului Floreasca? Corpul de Control al premierului A COMUNICAT DECIZIA

DOSARE PENALE pentru reprezentanții Spitalului Floreasca? Corpul de Control al premierului A COMUNICAT DECIZIA

Reprezentanţii Corpului de Control au comunicat joi că vor analiza în continuare “neconcordanţele constatate cu privire la utilizarea Unităţii de Arşi Grav”. Reprezentanţii guvernamentali vor sesiza organele de cercetare penală dacă vor avea indicii privind existenţa unor declaraţii false din partea reprezentanţilor Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca.

“Faţă de informaţiile comunicate în cadrul conferinţei de presă din data de 4 mai 2016 a Ministerului Sănătăţii, prezentăm documentele emise de către Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca în cadrul controlului Corpului de Control al Prim-Ministrului cu privire la intervenţia de urgenţă în urmă tragediei de la clubul "Colectiv", în ceea ce priveşte funcţionarea şi utilizarea efectivă a Unităţii de Arşi Grav din această unitate.

Corpul de Control va analiza în continuare neconcordanţele constatate cu privire la utilizarea Unităţii de Arşi Grav şi va sesiza organele de cercetare penală dacă va avea indicii privind existenţa unor declaraţii false din partea reprezentanţilor Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca”, se arată în documentele Corpului de Control.

La această situaţie s-a ajuns după ce premierul Dacian Cioloș a trimis Corpul de Control la Spitalul Floreasca pentru a stabili de ce secția pentru arși nu era funcțională când a fost tragedia din clubul Colectiv.

Când s-a făcut raportul despre intervenţia de la Colectiv, reprezentanții Spitalului Floreasca au transmis guvernului că noua secție pentru arși, în care statul a investit peste 4 milioane de euro, era funcțională.

Totuşi, la 21 aprilie, ministrul Sănătății, Patriciu Achimaș Cadariu a constatat că unitatea pentru pacienții cu arsuri nu a fost niciodată folosită și nici la momentul respectiv nu era funcțională, pentru că nu avea personalul medical necesar.