Dosare penale la PNL. Procurorii îi dau emoții lui Florin Cîțu

Sursa: Arhiva EVZ

Organizarea ultimului congres al PNL, cu participarea a 5.000 de delegați, în plină pandemie, face subiectul a două dosare penale.

Procurorii au inițiat cercetările în două cazuri care vizează încălcarea normelor sanitare de prevenire și răspândirii a pandemiei de COVID-19. Verificările sunt propuse în contextul organizării congresului PNL din 25 septembrie, de la Romexpo.

Conform unor surse judiciare, cele două dosare nu sunt instrumentate de procurorii de la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului General. Anchetele au fost preluate de unitățile subordonate.

Cele două dosare penale au fost deschise in rem, iar procurorii cercetează infracțiunile de abuz în serviciu și zădărnicirea combaterii bolilor.

PSD a sesizat neregulile din organizarea congresului PNL

Cu o zi înainte de congresul la care au participat 5.000 de delegați, printre care și președintele Klaus Iohannis, PSD a făcut mai multe sesizări la Poliție, Jandarmerie și IGSU cu privire la organizarea evenimentului. Social-democrații au atras atenșia că în București era înregistrată, la acea data, o rată de infectare de aproape 4 la mie.

Și a reclamat că organizarea evenimentului nu „respectă rigorile legale în vigoare și, ca atare, capătă aspectul infracțiunii sancționate de art. 352 din Codul Penal, privind zădărnicirea combaterii bolilor”.

PNL a fost amendat cu 10.000 de lei

Organizarea congresului Partidului Naţional Liberal, în 25 septembrie, în contextul în care numărul cazurilor de infectare era în creștere, a stârnit numeroase controverse. Cu atât mai mult cu cât, imaginile au arătat că nu au fost respectate regulile de protecție sanitară.

De altfel, PNL a și fost amendat cu 10.000 de lei de, către Poliţia Capitalei, după Congresul din 25 septembrie. Sancțiunea a fost dată, după eveniment, ca urmare a presiunii exercitate de mass-media și de opinia publică.

Amenda a vizat nerespectarea normelor de protecţie sanitară. Mai exact organizatorii congresului au fost amendați pentru că nu au fost luate măsurile necesare pentru a-i determina pe participanţi să poarte mască şi să păstreze distanţarea fizică.

Firma de pază a fost amendată de Poliția Capitalei

De asemenea, Poliţia Capitalei a sancţionat firma care a asigurat serviciile de pază la Congresul PNL cu o amendă de 5.000 de lei. Aceasta pentru că reprezentanții săi nu și-au îndeplinit atribuțiile contractuale. Lucrătorii companiei de pază aveau obligaţia, conform contractului încheiat cu organizatorii, să înştiinţeze de urgenţă cu privire la nereguli.

Este vorba despre nerespectarea distanţei fizice şi nepurtarea corespunzătoare a măştii de protecţie.