Fosta jurnalistă a mărturisit în emisiunea „Dosare de presă”, pe evz.ro, că, deși este o persoană care are, uneori, îndoieli în ceea ce privește credința, își aduce mereu aminte cu mare plăcere de povestea unui israelian care i-a povestit cum l-a cunoscut pe Dumnezeu.

„Domnul respectiv era israelian și era un tip, care, când l-am cunoscut, nu m-a frapat ca fiind bogat sau fiind fancy sau fiind din lumea bună. Avea un tricou rupt, avea niște pantaloni lăsați,… adică n-ai fi spus că are niște milioane,… ceea ce avea. Avea niște milioane, avea propria lui companie, dar, în același timp, el era cel care stătea la cameră atunci când făceam transmisii din Israel către România.

Și m-am împrietenit cu el și m-am reîntâlnit după șase luni, când m-am dus iarăși în Israel și l-am întrebat ce-a mai făcut în ultimele șase luni. Și el mi-a zis, „Doamne, mi-ar trebui să scriu nouă volume ca să-ți explic ce mi s-a întâmplat mie în ultimele șase luni”.

Și am stat cu el la o cafea și mi-a povestit că… zicea „Uite, eu sunt un om foarte fericit. Am acasă (nu mai știu câți copii avea, șase sau șapte, ceva de genul ăsta). Și-ntr-o dimineață m-am trezit și-n timp ce le făceam sucul de portocale copiilor, mi-am dat seama că sunt foarte fericit.

Și dându-mi seama că sunt foarte fericit, am început să mă sperii că aș putea să pierd fericirea asta. Oricând. Și-n secunda aia, m-am hotărât să nu mai ies niciodată cu mașina fără să-mi pun centura de siguranță. Ăsta a fost primul pas.

Am pus centura de siguranță și mergeam acuma și eu regulamentar, ca tot omul, la lucru, pentru că-mi dădeam seama că altfel poate să mi se întâmple ceva și să pierd ce am acasă. După o vreme, mă duceam la o întâlnire de afaceri și, undeva în Ierusalim, am oprit la un semafor. Și prin fața mea, au trecut, pe trecerea de pietoni, câțiva ultra ortodocși; cei care pălării și perciunii ăia încrețiți, pe care nu mulți israelieni îi iubesc”, a povestit Carmen Avram.

„Și-n secunda aia am știut că acela, sentimentul ăla, a fost Dumnezeu care mi-a arătat că există”

Fosta realizatoare a emisiunii „În premieră”, de la Antena 3, a povestit că Shmulik, prietenul ei israelian a fost cutremurat de realizarea existenței lui Dumnezeu.

„Și Shmulik, israelianul despre care vorbeam, avea tot așa, un soi de dispreț, pentru că se spune despre ei că nu țin cu Israelul uneori, că nu vor să muncească… Mă rog, avea și el, la rândul lui, un dispreț față de ultra ortodocși. Și se uita ca atare la cei care traversau strada, și-și spunea în minte „Ia uite-i și pe ăștia…” Și le-a zis cuvântul în ebraică, „Ultra ortodox” în ebraică, nu mai știu exact cum se spune.

Și pronunțând cuvântul, și-a dat seama că cuvântul ăla derivă din verbul „a crede”. Și a înțeles atunci că și ei sunt ca el. Și el e ca ei, pentru că și ei cred în ceva. Și el crede în ceva, nu neapărat în Dumnezeu, dar crede în familia lui, în meseria lui și face toate astea cu pasiune. Și că, deși n-au aceeași credință, sunt la fel.

Și în secunda în care a realizat asta, a simțit, după cum îmi explică el, că îl trece un fulger, pe care l-a simțit aici (și arată cu mâna în vârful capului, n.e.), din vârful capului până în stomac, s-a cutremurat și zice, „Și-n secunda aia am știut că acela, sentimentul ăla, a fost Dumnezeu care mi-a arătat că există”, a spus fosta jurnalistă.

„Doamne și acuma eu, ce să fac, că nu știu, că nu sunt obișnuit…”

Conștientizarea lui Dumnezeu a adus în viața bărbatului conștientizarea miracolelor mici, cotidiene, pe care nu le băgase în seamă, până atunci

„Și zice „Între timp se făcuse verde și eu tremuram la semafor acolo, cu volanul în mâini și mă gândeam eu ce fac”. Și-n spate, dacă știi Israelul, toată lumea, dacă n-ai plecat în prima secundă de la semafor, încep cu claxoane. Și zice ”nu mă interesa absolut nimic, absolut terminat de revelația pe care o avusesem și m-am uitat așa în sus, spre Dumnezeu, și am zis Doamne și acuma eu, ce să fac, că nu știu, că nu sunt obișnuit.

Neștiind ce să fac, m-am dat jos din mașină și m-am așezat în genunchi pe stradă și am zis, Bine ai venit, Doamne, în viața mea și iartă-mă că nu am fost cu tine până acuma. Și după aia, am rămas așa și, iară neștiind ce să fac, că eram foarte nou în treaba asta, m-am suit înapoi în mașină și m-am dus la întâlnire, unde am întârziat. Și s-au uitat ăia la mine, și aveam numai praf pe pantaloni, pe costumul meu cel nou… Și am zis că am avut o defecțiune electrică și am întârziat”.

Și zice, „Și din ziua aia, au început să mi se întâmple lucruri”. Oameni providențiali care apăreau când își dorea. Și asta e una dintre cele mai puternice povești. Am mai uitat detalii pe traseu, că mi s-a întâmplat acum foarte mulți ani.”