„Dosare de presă”- Ilie Șerbănescu: „Eu farsa asta nu o joc”. Sau cum să fii ministru, într-un minister cu trei salariați
- Carmen Alecu
- 3 august 2020, 07:03
Ilie Șerbănescu a povestit în emisiunea „Dosare de presă”, pe evz.ro, despre perioada în care a fost ministru al Reformei în cabinetul Ciorbea, între decembrie 1997 – aprilie 1998. Publicistul a plecat din Guvern după ce și-a pus demisia la dispoziția premierului de atunci, Victor Ciorbea.
Șerbănescu a dezvăluit, în premieră, faptul că a fost ministru într-un minister format doar din trei persoane. Acesta a povestit în emisiunea „Dosare de presă” cum a fost „a jucat” rolul unui specialist, dintre cei 15.000 promiși de Guvernul CDR
„Vreau să vă povestesc o poveste din istoria mea. Știți că, la un moment dat, printr-un accident al istoriei, am fost și eu, pentru două luni jumate, ministru. În Guvernul Ciorbea. Două luni jumate. Atâta a durat. Eram unul din cei 15.000 de specialiști. Nu-i o bășcălie, dar asta e. 15.000 nu au fost, dar eram vreo doi, Daniel Dăianu și cu mine, băgați pe algoritmul tehnocrați.
N-am fost politruc. Asta a fost și condiția, să nu intrăm la partid. Dăianu era pe grila liberalilor și a luat Ministerul de Finanțe, unde este pâinea și cuțitul. Eu am fost repartizat la Reformă. Reforma era o iluzie. În primul rând, că ce era considerat un minister, nu era un minister. Era un Consiliu de Reformă, care avea trei salariați. Șeful Consiliului de Reformă, care era și ministru, adică eu, secretara lui și cu directorul de Cabinet.
Vorbesc serios. Trei oameni. Structura nu era ordonator de credite, adică nu avea niciun ban pe mână. Iar salariile ni le luam de la Secretariatul General al Guvernului. Vreau să fie foarte clar”, a spus cunoscutul analist politic.
Ilie Șerbănescu: „Pur și simplu, nu am semnat nimic”
Ilie Șerbănescu a explicat de ce și-a depus demisia, după doar două săptămâni.
„Când am constatat unde am ajuns, eu m-am dus la Ciorbea și i-am spus „Domnule, eu vă prezint demisia mea, că nu vreau să joc această farsă”. După două săptămâni am observat cum e problema și i-am prezentat problema. Și, domnul Ciorbea mi-a spus „Domnu Șerbănescu, nu-mi face chestia asta. Că eu am deja conflictul meu”.
Era conflictul cu Băsescu, cu PD, care voia un alt Guvern, ca să ia un alt minister cu bani. Că nu știu cine i-a învățat pe ăia de la țărăniști, eu eram pe grila țărăniștilor, le-a dat PD-iștilor posturi de astea prestigioase, dar fără bani. Ei voiau cașcavalul. În esență, voiau și Ministerul Industriilor. Pe care l-au și luat. Dar, pentru asta, trebuia să cadă Guvernul.
Și-atuncea, au inventat problema „Ciorbea nu face reformă”. Și-atunci, „Domnule, nu-mi fă problema asta”. Dăduse deja Petre Roman, care era șef la PD, un interviu la Financial Time și spunea „Noi, în trei luni, dacă nu face Ciorbea reformă, ne retragem”. Asta era ultimatumul chestiunii. La mijlocul lui decembrie fusese chestia asta, anul 1997.
Și zic, „Domnu premier, eu ce voiați d-voastră să fac, adică să dau avize pe inițiativele de reformă ale colegilor mei (eu nu aveam dreptul să am idei), le pot face din punctul de vedere al unui consilierat al d-voastră. Nu îmi trebuie ministru, nu vreau”. Și el a spus „Domnule, nu-mi face chestia asta. Te rog foarte mult”.
Și atunci, pur și simplu, n-am semnat nimic. Veneau inițiativele legislative și, se poate observa, nu există semnături de ale mele. Am zis, „Nu-mi iau nimic, dacă eu nu am nicio nimic, așa. Nu are niciun rost. Eu farsa asta n-o joc”, a mai declarat Ilie Șerbănescu.