Dorinţa catalanilor: "Suntem o naţiune, decidem singuri!"

Dorinţa catalanilor: "Suntem o naţiune, decidem singuri!"

Peste un milion de persoane au demonstrat la Barcelona în favoarea autonomiei sporite a Cataluniei. Tribunalul Constituţional de la Madrid vede însă o singură naţiune, cea spaniolă.

O masivă demonstraţie pentru autonomia sporită a celei mai bogate regiuni spaniole, Catalunia, s-a transformat sâmbătă într-o manifestaţie în favoarea "naţiunii" catalane, scrie AFP.

Mitingul a venit ca o reacţie la decizia Tribunalului Constituţional din Spania de a anula o serie de prevederi importante ale noului statut de autonomie a Cataluniei, adoptat în 2006. Rezultatul: peste un milion de persoane au ieşit pe străzile Barcelonei, unde au arborat drapeluri catalane şi au strigat "Suntem o naţiune, decidem singuri!".

Demonstraţia, organizată de organizaţia catalană Omnium Cultural, a beneficiat de susţinerea principalelor partide din regiune. Primarul socialist al Barcelonei, Jordi Hereu, a declarat că este vorba de o manifestaţie fără precedent, mai mare decât cea din toamna lui 1977, când 350.000 de persoane au ieşit pe străzi pentru a cere autonomie regională.

Un statut controversat

Statutul de autonomie a Cataluniei a fost adoptat în 2006, în parlamentul spaniol, la iniţiativa guvernului socialist de la Madrid condus de premierul Jose Rodriguez Zapatero.

Documentul a fost aprobat în acelaşi an, printr-un referendum regional, de locuitorii regiunii. A fost un pas mult aşteptat de Catalunia, regiunea în care locuiesc 7 din cele 47 de milioane de cetăţeni spanioli, dar care reprezintă 25% din PIBul ţării.

Prin noul statut, autorităţile regionale catalane au primit mai multe drepturi în domeniul impozitării şi al chestiunilor judecătoreşri, precum şi un control sporit asupra aeroporturilor, porturilor şi imigraţiei.

Limba catalană urma să beneficieze de mai multă recunoaştere, iar în preambulul statutului s-a făcut referire, pentru prima dată, la "naţiunea" catalană. Mulţumirea catalanilor s-a lovit însă de protestul Partidului Popular spa niol, de opoziţie, care a apreciat că unitatea ţării este în pericol şi a atacat statutul la Tribunalul Constituţional. "O criză de stat"

La sfârşitul lui iunie, instanţa a aprobat cea mai mare parte a prevederilor statutului, dar a invalidat câteva foarte importante pentru catalani.

Concret, în motivaţia dată publicităţii la sfârşitul săptămânii trecute, Tribunalul Constituţuional a stabilit că termenul "naţiune", care defineşte Catalunia în statut, este un termen istoric şi cultural, dar nu are valoare legală, deoarece Constituţia ţării cunoaşte o singură naţiune, cea spaniolă. Curtea a mai precizat că limba catalană nu poate avea prioritate în faţa celei spaniole.

Decizia a stârnit criticile oficialilor catalani, care au chemat oamenii în stradă. Preşedintele parlamentului regional, Ernest Benach, a vorbit chiar despre izbucnirea unei "crize de stat", în condiţiile în care tribunalul "ignoră voinţa cetăţenilor catalani".

Ne puteți urmări și pe Google News